Halep urcă pe 2 în top WTA »» Serena revine între primele zece jucătoare ale lumii!

Publicat: 19/02/2019 | 09:53
Compatrioata noastră, Simona Halep, finalistă la Doha, a urcat pe locul 2 WTA, cu 5.537 de puncte, în clasamentul dat publicităţii de către site-ul WTA. Japoneza Naomi Osaka este lider, cu 6.970 de puncte, iar Sloane Stephens din SUA se află pe locul al treilea, cu 5.307 de puncte.

În Top 10 WTA a revenit şi Serena Williams, americanca fiind pe locul 10, cu 3.406 puncte, la 159 de puncte distanță de locul 9.

De remarcat ar fi cădearea incredibilă din clasament a româncei Monica Niculescu, care a coborât 30 de locuri, ajungând de pe 106 pe 136, cu 453 puncte.

În altă ordine de idei, jucătoarea Mihaela Buzărnescu se menţine pe locul 29, cu 1.650 de puncte, în timp ce Irina Begu a urcat de pe 75 pe 72, cu 797 de puncte.

De asemenea, în top 200 WTA, Ana Bogdan a urcat de pe 105 pe 104, cu 590 puncte, Sorana Cîrstea a coborât 16 locuri, până pe 108, cu 566 puncte, Alexandra Dulgheru se menţine pe 163, cu 355 de puncte, iar Irina Bara a urcat de pe 176 pe 174, cu 332 de puncte.

Totodată, la dublu, Mihaela Buzărnescu se menţine pe locul 27, cu 2.535 de puncte, Irina Begu pe 35, cu 2.105 de puncte, Raluca Olaru a urcat de pe 42 pe 40, cu 1.710 puncte, Monica Niculescu a urcat patru poziţii, până pe 47, cu 1.508 de puncte, Irina Bara a urcat de pe 61 pe 60, cu 1.332 de puncte, în timp ce Sorana Cîrstea a urcat de pe 104 pe 103, cu 811 puncte.

 

Top 10 WTA:

1 Naomi Osaka (Japonia)  6.970 de puncte;

2 Simona Halep (România) 5.537;

3 Sloane Stephens (SUA) 5.307;

4 Petra Kvitova (Cehia) 5.120;

5 Karolina Pliskova (Cehia) 5.055;

6 Elina Svitolina (Ucraina) 5.020;

7 Angelique Kerber (Germania) 4.960;

8 Kiki Bertens (Olanda) 4.885;

9 Arina Sabalenka (Belarus) 3.565;

10 Serena Williams (SUA) 3.406.