Înaintea debutului său la Indian Wells care se va produce în această seară puțin după miezul nopții, Simona Halep a dezvăluit la WTA All Access Hour motivele pentru care nicio jucătoare nu reușșeștte să domine circuitul feminin așa cum o făcea în trecut Serena Williams.
„Toate fetele din top 10 sunt foarte bune, nivelul este apropiat, fiecare turneu este deschis, după părerea mea e mai interesant şi mai distractiv. Despre schimbarea deasă a numărului unu mondial, nu spun că era plictisitor cu Serena câştigând totul mereu, pentru că e o mare campioană, dar acum e diferit şi simt că e mai interesant. Nu simt presiunea de când am ajuns pe primul loc. Mă bucur de acest lucru şi poate aşteptările sunt mai mari acum, aştept mai mult de la mine, de asemenea, încerc să înţeleg ce se întâmplă”, a ddeclarat Simona Halep.
La turneul californian, românca îşi poate consolida poziţia de lider mondial. Fostul lider mondial Caroline Wozniacki (Danemarca) trebuie să joace finala la Indian Wells pentru a avea o şansă să o depăşească pe Halep.
Românca a suferit un singur eşec în 2018, în finala turneului Australian Open şi are 14 victorii la cele trei turnee la care a evoluat, câştigând titlul la Shenzhen şi abandonând înaintea semifinalei de la Doha.
Halep va ajunge la 19 săptămâni în fruntea ierarhiei mondiale după Indian Wells. La Indian Wells în această noapte, Halep o va întâlni pe Kristyna Pliskova. Aceasta a învins-o în primul tur pe chinezoaica Ying-Ying Duan cu scorul 6-4, 7-6 (5), la capătul unui meci care a durat o oră și jumătate. Simona Halep a întâlnit-o pe Kristyna Pliskova o singură dată până acum, în 2017, în primul tur al turneului de la Madrid.