Cea mai bună jucătoare a lumii a anunţat că principalul ei obiectiv e o victorie într-un Mare Şlem. „Normal că pentru mine Roland Garros e cel mai important turneu. Dau totul în fiecare săptămână. Aşa am făcut înainte de Melbourne, am fost şi am câştigat la Shenzhen ambele probe. Nu fac nimic special înaintea turneelor de Mare Şlem. Am doar grijă să fiu sănătoasă. Dacă nimic rău nu se întâmplă, tot timpul cred că sunt pregătită. Muncesc în fiecare zi, joc în fiecare zi. Obiectivul din acest sezon este un titlu de Mare şlem”, a spus Simona Halep, într-o conferinţă de presă.
Halep a fost eliminată în sferturile de la Madrid de Karolina Pliskova (4-6, 3-6). A fost prima înfrângere în întrecerea patronată de Ion Ţiriac, după 15 victorii consecutive.
„Pot spune că nu am fost la cel mai înalt nivel, dar am jucat bine la Madrid. Nu iau lucrurile negative de la turnee. Am jucat în sferturile de finală de trei ori la rând, ceea ce e bine. Îmi place acel turneu, deci nu e nimic negativ”, a mai spus Simona Halep.
Românca va debuta la ediţia din 2018 a turneului de la Roma în turul secund. Acolo, ea o va întâlni pe învingătoarea dintre Naomi Osaka şi Victoria Azarenka. Dacă lucrurile decurg normal, Halep ar putea juca în semifinale cu Maria Şarapova, considerată favorita sfertului de tablou în care se află ultimele două campioane de la Roland Garros, Garbine Muguruza şi Jelena Ostapenko.