Simona Halep a învins-o în două seturi pe Carolina Garcia şi a obţinut primul succes în Grupa Roşie a Turneului Campioanelor 2017.
Simona a început ezitant ambele seturi, fiind condusă cu 1-0. Dar jocul său foarte bun a făcut ca franţuzoaica să nu aibă nicio şansă, 6-4, 6-2.
În aceeaşi grupă se mai află Caroline Wozniacki şi Elina Svitolina.
Astfel, Simona Halep şi-a luat revanşa în faţa Carolinei, după înfrângerea din finala Turneului de la Beijing, din urmă cu aproape trei săptămâni. Atunci, Caroline o învingea pe Halep cu 6-4, 7-6.
Dar Simona a jucat atunci mai relexat, după ce în semifinală o învinsese pe Jelena Ostapenko şi devenise numărul unu mondial WTA.
„A fost un meci excelent. Cred că a fost unul dintre cele mai bune meciuri ale mele.A fost greu, pentru că ea m-a bătut la Beijing. Dar şi eu am învins-o la Toronto şi m-am gândit la acest meci.
Am jucat bine. Mă simt bine aici la Singapore. Este primul turneu ca numărul 1 mondial. Sunt fericită că am câştigat şi că am scăpat de presiune. Sper ca în turul următor să joc mai bine. După US Open am lucrat mult şi mi-am îmbunătăţit serviciul. Azi am servit bine şi asta m-a ajutat să câştig meciul”, a spus Halep după meci.