Vizita istorica pentru industria muzicala romaneasca. HaHaHa Production organizeaza in luna mai #MusicJourney, cea mai importanta sesiune muzicala privata din Romania la care vor participa producatorii celebrilor artisti Rihanna, Madonna, Beyonce, Eminem sau Adele, pentru a sarbatori in cel mai frumos mod 11 ani de existenta.
Timp de o saptamana, 10 dintre cei mai cunoscuti compozitori si producatori muzicali din lume vor veni la Studiourile HaHaHa Production pentru a lucra impreuna cu Smiley, cu Serban Cazan, Head of Production HaHaHa si cu alti producatori din echipa sa la urmatoarele hituri din muzica de pretutindeni.
Cu Premii Grammy castigate, cu hituri la nivel mondial care au stat pe primele locuri in Topul Billboard din America, cu productii muzicale si compozitii pentru artisti uriasi precum Rihanna, Madonna, Sting, Britney Spears, Beyonce, Jay-Z, Eminem, Mariah Carey, Toni Braxton, Adele, Lana del Ray, Luis Fonsi, Justin Bieber, Duffy, James Blunt, One Direction, The Weeknd sau Nicki Minaj, artistii invitati de HaHaHa Production in aceasta calatorie muzicala sunt parte din compania Milk and Honey din Los Angeles si vor veni in Romania din mai multe colturi ale lumii.
Dupa ce si-au pus amprenta pe piese precum „Despacito”(Luis Fonsi), „You’re beautiful”(James Blunt), „Wrecking Ball”(Miley Cyrus) sau „Love on the brain”(Rihanna), compozitorii si producatorii straini vor face cunostinta cu muzica produsa in Romania si cu creatorii ei intr-un schimb de experienta din care castigatorul va fi ascultatorul pasionat de muzica.
„#MusicJourney este felul nostru de a sarbatori 11 ani de istorie HaHaHa Production pe piata muzicala din Romania, este ca un cadou pe care ni-l facem noua ca pasionati de muzica, companiei noastre pe care dorim sa o dezvoltam in aceasta industrie si, nu in ultimul rand, ascultatorilor muzicii noastre carora le dedicam tot ce facem”, declara Smiley, artistul-producator care a fondat in 2008, din dragoste pentru muzica, HaHaHa Production.
Festinul creativ de care se vor bucura producatorii si compozitorii romani si straini a fost planificat si organizat strategic in cele mai mici detalii de Filip Maria, fratele lui Smiley si directorul HaHaHa Production:
„Lucram in una dintre cele mai frumoase si aducatoare de emotii industrii din lume. Muzica nu are granite pentru ascultatori si nu trebuie sa aiba nici pentru cei care o fac si o produc. Astfel, odata cu #MusicJourney, muzica nu mai are granite nici pentru HaHaHa Production. O intalnire intre creatorii de muzica de la Ha si cei din America, UK sau Norvegia care au facut muzica de succes mondial pentru cei mai mari artisti ai lumii este un eveniment teribil de important atat pentru noi, cat si pentru intreaga industrie romaneasca cu care acesti creatori vor intra in contact cand vor veni la noi in tara”, declara Filip Maria.
Fanii HaHaHa Production si pasionatii de muzica vor putea intra si ei in culisele evenimentului #MusicJourney prin intermediul canalelor de socializare ale lui Smiley si HaHaHa care vor avea continut special dedicat in zilele sesiunii muzicale.
Printre personalitatile care vor participa la #MusicJourney se numara:
Andres Torres & Mauricio Rengifo s-au stabilit in LA, au produs hituri precum Despacito cu care au castigat in 2017 Latin Grammy pentru “Piesa anului” si sunt considerati a fi un duo imbatabil in colaborarile cu artisti precum Luis Fonsi, Justin Bieber sau One Republic.
Fred Ball este producator si compozitor norvegian, castigator de Grammy si detinator de discuri de platina care locuieste la Londra. Creditele sale de productie si compozitie includ piese pentru Rihanna, Beyonce, Jay-Z, Eminem, Mariah Carey, Madonna, Toni Braxton. A fost de 4 ori nominalizat la Grammy in 2015, 2017 si 2019. Ball a fost compozitor pentru single-ul „Love on the Brain” de pe albumul Anti al Rihannei care a ajuns pe locul 5 in Top Billboard 100 si care a primit de 4 ori discul de platina in America. A contribuit ca producator la 3 dintre piesele albumului pe care au colaborat Jay-Z si Beyonce, la albumul lui Eminem din 2018 si la controversatul „Caution” al celebrei Mariah Carey.
Martin “Doc” Mc Kinney producator si compozitor de origine canadiana, crescut in America, a produs printre altele si mai multe piese impreuna cu The Weeknd, inclusiv albumul “Starboy” care a ajuns pe locul 1 in Bilboard US la scurt timp dupa lansare.
Wayne Hector este un compozitor de origine britanica cunoscut pentru munca sa de compozitor pentru artisti precum Nicki Minaj, One Direction sau Westlife.
Harloe este cantareata de R&B, cu single-uri de succes lansate si compozitoare de succes care a compus printre altii si pentru Britney Spears.
Era Istrefi este cantareata si compozitoare albaneza care a adunat peste 660 de milioane de vizualizari pe youtube la piesa BonBon din 2016, moment de la care publicul a inceput sa o compare cu Rihanna si Sia.
James Newman, compozitor si cantaret din Londra, este fratele starului pop John Newman. In 2014 la Brit Awards, Newman a castigat premiul pentru cel mai bun single al anului cu piesa Waiting All Night. A scris cantece pentru Rudimental, John Newman, Ed Sheeran si Little Mix.
Sacha Skarbek este compozitor, producator, multi-instrumentist castigator de doua ori al Premiilor Ivor Novello, cunoscut pentru compozitiile lui James Blunt „You’re Beautiful” si „Goodbye, my lover”, dar si pentru hitul „Wrecking Ball” al lui Miley Cyrus. Sacha Skarbek a lucrat cu artisti precum Adele, Lana del Rey, Jason Mraz, Tears for Fears sau Duffy.
Wayne Hector, compozitor britanic ce este cunoscut pentru lucrarile facute pentru artisti ca Nicki Minaj, One Direction, The Wanted, James Blunt, Mika, Jason Derulo si Olly Murs.