Hagi se pregăteşte să vândă Viitorul! „Caută o soluţie pentru…”

De: Cancan
Publicat: 17/10/2017 | 14:39

„Cu siguranţă, există posibilitatea ca Gică Hagi să vândă mai mult de 50% din pachetul de acţiuni. Însă eu cred că va dori să-şi oprească o parte din acţiuni, măcar dintr-o chestiune sentimentală”, a declarat Cristian Bivolaru, preşedintele Viitorului, la Pro X. Bivolaru a explicat motivele din spatele deciziei lui Hagi. „El caută o soluţie pentru consolidarea bugetului, pentru a nu mai fi într-o situaţie precum cea din ultimii ani, când am fost nevoiţi să vindem jucători pentru a crea un buget competitiv. E nevoie de bani şi pentru alte lucruri la club, cum ar fi construirea unor facilităţi. Avem un hotel în construcţie în incinta bazei, de 4.000 de metri pătraţi, pentru care e nevoie de câteva milioane”, a precizat Bivolaru.

„Suntem în continuare într-un proces de evaluare a clubului, un audit. După care, doritorii, potenţialii parteneri, văzând concluziile raportului, îşi vor exprima interesul. Am fost în negocieri, acum suntem în faza în care oamenii aşteaptă să vadă rezultatele concrete ale evaluării”, a adăugat Bivolaru.

Hagi a câştigat campionatul anul trecut, dar echipa sa a fost eliminată prematur din Europa. Hagi spera chiar la o calificare în Liga Campionilor, însă echipa lui nu a mers nici măcar în grupele Europa League, aşa că „Regele” a fost nevoit să vândă jucători importanţi.