Hagi: „Mergeam la colindat, să strâng bani, să-mi cumpăr ghete”! Nadia n-avea voie la bomboane! Vezi cum şi-au petrecut Crăciunul!

De: Cancan
Publicat: 03/12/2012 | 13:44

Cei trei campioni le-au vorbit ascultătorilor Magic FM despre despre cum sărbătoreau Crăciunul în copilărie. Pentru Bătălia Hiturilor, Nadia a ales un cântec de Crăciun al lui Celine Dion, aducându-şi aminte de întâlnirea cu artista canadiană.

 

Am avut ocazia să o întâlnesc pe Celine Dion când am locuit în Montreal”, a povestit gimnasta, spunând că artista i-a mărturisit că i-a schimbat copilăria. „Au fost foarte mulţi fraţi şi surori în familia ei şi mi-a spus că a urmărit Olimpiada de la Montreal”, a declarat ea.

 

Gheorghe Hagi le-a mărturisit ascultătorilor Magic FM că, în copilărie, mergea la colindat pentru a strânge bani cu care să-şi cumpere ghete de fotbal.

Erau momentele cele mai importante şi cele mai frumoase pentru mine. Nu ascund faptul că am colindat mult. Era un moment în care aveam un buget de făcut, pentru că trebuia să-mi cumpăr ghete de fotbal şi am tot colindat. Bugetul la care trebuia să ajung era de 100 de lei şi de multe ori îl realizam”, a povestit fotbalistul.

 

La rândul ei, Nadia Comăneci şi-a adus aminte de momentele frumoase, când împodobea pomul împreună cu familia.

Copilăria în mare parte am petrecut-o în sala de gimnastica şi în cantonament, dar îmi aduc aminte că ai mei împodobeau pomul cu foarte multe bombonele şi le puneau foarte sus, pentru ca eu să nu ajung”, a spus Nadia. Gimnasta şi-a adus aminte că, odată, pomul de Crăciun a căzut peste ea: „A fost bucurie mare, deoarece ajungeam la bomboane”.

 

Şi Ilie Năstase şi-a amintit o poveste amuzantă din copilărie. „Cred că aveam cinci, şase ani şi a venit un nene la mine – stăteam la Progresul – şi mi-a zis: ‘Copilul meu, vrei şi tu o ciocolată mică?’. Iar eu am zis: ‘Nene, dar mie îmi plac şi alea mai mari’. Şi am primit una mai mare”, a povestit Ilie Năstase.

 

Campionii au dezvăluit şi ce vor face de Crăciun. Nadia a spus că  Dylan, fiul ei, vrea să primească o ‘dirt bike’, în vreme ce Hagi va merge împreună cu copiii săi la schi.

 

Ai mei vor să schieze. O să mergem la Poiana Braşov. Românii să nu uite că de Sărbători trebuie să fim buni, să avem sufletul curat. Sunt momentele cele mai bune pentru a ne bucura şi de linşite”, a declarat fotbalistul.
 

Viorela Precupaş