Hagi: „Cicâldău a făcut un pas important în carieră prin transferul la Craiova!”
Gică Hagi, managerul formației Viitorul Constanța s-a declarat arătat cconvins de faptul că Alexandru cicîldău va reuși la CSU Craiova, formație cu care a semnat un contract valabil pe o perioadă de patru ani de zile.
Regele crede că prin acest transfer, Cicâldău a făcut un pas uriaș în cariera sa.
„Era momentul ca el să facă un pas. A fost dorit insistent de Craiova. Cred că Cicâldău a făcut un pas important pentru că Universitatea Craiova joacă un fotbal bun, are un stadion frumos şi are şi suporteri foarte buni. Deci există toate ingredientele ca el să crească şi mai mult, acum depinde de el. Noi îi mulţumim pentru tot ajutorul dat până acum, pentru că e un jucător care a crescut la noi de mic. El a ajuns să plece şi am văzut că îi e greu. E normal, e pentru prima oară când pleacă în altă parte. Nu e uşor să te desparţi, dar aşa e viaţa, merge înainte. Eu îi urez multă baftă”, a afirmat Gică Hagi.
Oltenii au așteptări mari de la fostul eelv al lui Gică Hagi. „Îi urăm bun venit în familia Universităţii Craiova fotbalistului care va purta tricoul cu numărul 10 şi îi dorim cât mai multe performanţe în tricoul alb-albastru. Născut pe data de 8 iulie 1997 la Medgidia, noul mijlocaş central al echipei noastre are 1,78 m, este un fotbalist ambidextru şi e cotat la 1,5 milioane euro, conform website-ului de specialitate transfermarkt.com”, se arată pe site-ul citat.
În vârstă de 20 de ani, Alexandru Cicâldău este unul dintre jucătorii formaţi de Academia Gheorghe Hagi. El s-a impus ca titular la formaţia Viitorul în sezonul recent încheiat în care a evoluat în 38 de partide şi a înscris un gol. Cicâldău a făcut parte din loturile Under-18, Under-19 şi Under-21 ale României. Mijlcoașul a debutat anul acesta şi în echipa naţională de seniori a României la 24 martie, într-un meci amical cu Israel.