Hackerii lovesc din nou! Metoda de înșelătorie în numele Poliției Române face tot mai multe victime

Publicat: 03/10/2023 | 22:45
Poliția Română a lansat un nou avertisment de fraudă online/ Sursă foto: Pexels

O nouă metodă de înșelătorie a fost pusă la cale de hackeri. Purtătorul de cuvânt al Poliției Române trage un semnal de alarmă în rândul cetățenilor și dezvăluit modul prin care infractorii acționează. 

Infractorii internetului au dezvoltat o nouă modalitate prin care pot frauda cetățenii. Hackerii se folosesc de numele unor instituții publice (Poliția Română și Interpol) și trimit citații cu scopul de a-i constrânge pe români să le trimită bani.

Poliția Română a lansat un nou avertisment de fraudă online

Citește și: O BĂNĂȚEANCĂ L-A ÎNȘELAT PE UN BĂRBAT CU 100.000 DE EURO. ȘI-A CUMPĂRAT O VACANȚĂ ÎN DOMINICANĂ, DAR S-A ÎNTORS SĂ-L MAI FACĂ DE BANI

Infractorii întind capcane sub forma unor citații trimite pe e-mail. Oamenilor li se comunică faptul că sunt investigați de Poliția Română sau de Interpol într-un dosar penal ce vizează infracțiuni grave (contrabandă cu țigări, pornografie infantilă etc).

Acesta este momentul în care cetățeanul, de cele mai multe ori, intră în panică. Hackerii profită de stare de disperare a victimei, astfel încât oamenii ajung să trimită bani pentru a scăpa de presupusele urmări ale investigațiilor. Purtătorul de cuvânt al Poliției Române sfătuiește cetățenii să nu dea curs unor astfel de solicitări și să se prezinte la cea mai apropiată unitate de poliție.

Poliția Română, Interpolul, precum și alte instituții ale statului român nu trimit astfel de citații, iar polițiștii nu solicită sume de bani pentru a-i scăpa pe infractori de investigații.

„Este un nou tip de încercare de a înșela oamenii pentru a face rost de diverse sume de bani. În ultima perioadă, Poliția Română a fost sesizată cu privire la mai multe tentative de înșelăciune. Oamenii au înțeles să respecte recomandările transmise de Poliția Română, astfel încât să nu dea curs unor astfel de solicitări. Sunt trimise anumite adrese în numele unor instituții publice, precum Interpol, Poliția Română, în care oamenilor li se comunică faptul că au fost citați într-un dosar penal în ceea ce privește diferite infracțiuni: pornografie infantilă, contrabandă cu țigări și alte asemenea fapte de o gravitate ridicată, astfel încât să-i facă pe oameni să trimită diverse sume de bani pentru a scăpa de așa zisa investigație.

Poliția Română, Interpolul, precum și celelalte instituții ale statului din România nu trimit astfel de adrese, în niciun caz nu solicită polițiștii sume de bani pentru a scăpa de anumite investigații. Așadar, când primesc astfel de solicitări prin e-mail, oamenii trebuie să nu dea curs solicitărilor, să nu acceseze link-urile transmise de persoanele rău intenționate și să nu trimită sume de bani.

Să ne sesizeze, să sesizeze cea mai apropiată secție de poliție, astfel încât să fie demarate cercetări pentru identificarea persoanelor care practică acest nou mod de operare în mod infracțional, pentru a fi trase la răspundere penală de către adevărații polițiști. În cazul de la Dolj, persoanele nu au dat curs solicitărilor, nu au trimis sume de bani, însă au sesizat polițiștii, în această situație. Dacă oamenii studiază cu atenție adresa respectiva, vor vedea erori grave, cum ar fi faptul că Interpol face parte din Poliția Română, sunt trecute anumite adrese, care nu există”, spune Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliției Române.

Citește și: DISPERATĂ SĂ-ȘI GĂSEASCĂ SUFLETUL PERECHE, O TÂNĂRĂ ROMÂNCĂ ȘI-A LUAT „ȚEAPA” VIEȚII. A „CURĂȚAT-O” DE 20.000 €! ESCROCUL A „AGĂȚAT-O” ȘI…