Guvernul Orban a trecut, luni, de Parlament cu 240 de voturi ”pentru”, ceea ce înseamnă că a primit susţinerea tutuor celor 240 de parlametari care au votat. Ludovic Orban a mulţumit de la tribuna Parlamentului.
”Vă mulţumesc şi aveţi încredere în noi”, a spus Orban.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, luni, în Parlament, că Uniunea nu aşteaptă „minuni” de la noul guvern, însă aşteaptă „o guvernare responsabilă faţă de fiecare cetăţean„.
„Însă adevărata responsabilitate, să nu compromiteţi într-un an de zile şansele unei guvernări de centru dreapta pe termen lung, vă aparţine în totalitate. Orice greşeală, orice aroganţă, orice lipsă de profesionalism, orice exces şi lipsa măsurii va compromite şansa să continuaţi şi după alegerile parlamentare„, a spus Kelemen.
Preşedintele USR, Dan Barna, a afirmat, în discursul ţinut în şedinţa de învestire a Guvernului, că votul USR „nu e o garanţie” că parlamentarii acestei formaţiuni politice vor rămâne „nepăsători la eventualele derapaje care ar putea să se întâmple„.
„Provocarea alegerilor anticipate rămâne o temă importantă. Dacă vom da din nou şansa PSD ca într-un an de zile să-şi revină şi să conteze din nou în jocul guvernării va fi ca şi cum ne batem joc de cei trei ani şi jumătate în care cetăţenii au stat în stradă”, a spus Barna.
Premierul desemnat Ludovic Orban a declarat, luni, în Parlament, că nu îşi aminteşte ca în ultimii 30 de ani şedinţa de învestire a unui Guvernului să fie boicotată „de două partide politice care în felul ăsta arată clar lipsa totală de înţelegere faţă de nevoile României„.
„Avem de luat măsuri urgente, măsuri care nu pot fi luate decât de un guvern legitim„, a spus el.
Prim-ministru – Ludovic Orban
Viceprim-ministru – Raluca Turcan
Ministrul Finanțelor Publice – Vasile-Florin Cîțu
Ministrul Afacerilor Interne – Marcel Ion Vela
Ministrul Afacerilor Externe – Bogdan Lucian Aurescu
Ministrul Justiției – Marian Cătălin Predoiu
Ministrul Apărării Naționale – Ionel Nicolae Ciucă
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri – Virgil-Daniel Popescu
Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor – Lucian Nicolae Bode
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Nechita-Adrian Oros
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – Costel Alexe
Ministrul Lucrărilor publice, Dezvoltării și Administrației – Ion Ștefan
Ministrul Fondurilor Europene – Ioan Marcel Boloș
Ministrul Sănătății – Victor Sebastian Costache
Ministrul Educației și Cercetării – Cristina Monica Anisie
Ministrul Culturii – Bogdan Gheorghiu
Ministrul Tineretului și Sportului – Marian Ionuț Stroe
Ministrul Muncii și Protecției Sociale – Victoria Violeta Alexandru