Curtea Contituțională a decis că legea prin care se elimină pensiile speciale ale parlamentarilor este neconstituțională. După această decizie, aleșii locali au început să facă presiuni pentru a le fi acordate și lor pensii speciale.
12 milioane de euro este suma necesară pentru plata pensiilor speciale, o restanță pe ultimele 15 luni pentru foștii parlamentari. În urma decizie CCR, Statul Român va trebui să plătească banii pentru 800 de foști pensionari, după ce plățile acestora au fost sistate. 70 dintre ei au făcut plângeri și au mers în istanță după ce în 2021 au fost stopate plățile pentru pensiile speciale.
Este vorba despre sute de parlamentari care vor trebui să primească pensii cumulate pentru mai bine de un an. Asta în condițiile în care nu a prevăzut o suma în buget pentru această cheltuiala, iar acum va trebui să ia banii din altă parte.
Vezi și: ORAȘUL DIN ROMÂNIA CU CELE MAI MICI PENSII. CARE ESTE SUMA MEDIE PE CARE O PRIMESC BĂTRÂNII
Pentru un mandat de patru ani, un fost parlamentar primea până la începutul acestului an, o pensie specială de minimum 2.000 de lei pe lună, dacă îndeplinește condiția de vârstă pentru pensionare. Cea mai mare pensie specială o primesc parlamentarii care au trei mandate, pensie care poate ajunge la mai mult de 6000 de lei.
Mai mult, după decizia CCR și aleșii locali au reînceput presiunile în partide pentru a le fi acordate și lor pensiile speciale, în condițiile în care a rămas singură categorie de aleși care nu primește pensii speciale. Iar demersul lor este susținut deschis de UDMR.
Vezi și: CE PENSIE ARE, DE FAPT, MARCEL CIOLACU? MOTIVUL PENTRU CARE NU VA BENEFICIA DE PENSIE SPECIALĂ
După ce săptămâna trecută a avut loc o majorarea a indemnizațiilor de parlamentari, au crescut și pensiile speciale. Acestea sunt calculate în funcție de numărul de mandate dar și de indemnizația pe care aceștia au avut-o în perioada în care ocupau funcția de senatori sau deputați.
Pe baza noilor calcule, pensia specială pentru un mandat va fi în jur de 4800 de lei, cea pentru două mandate va ajunge la 8800 de lei, iar pentru trei mandate va trece de 10.000 de lei.