Guvernul a declarat ziua de 16 august, zi liberă, în urma ședinței Executivului care a avut loc miercuri. Recuperarea zilei de 16 august se va face prin prelungirea timpilor de lucru până la finalul lunii august. De această zi nu vor beneficia angajații statului care trebuie să asigure permanența.
„La propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Guvernul a aprobat stabilirea zilei de 16 august 2019 ca zi liberă. Așadar în ziua de 16 august 2019 angajații instituțiilor publice vor avea o zi liberă, iar aceștia iși vor prelungii corespunzător timpul de lucru până la data de 31.8.2019 privind planificărilor stabilite„, a precizat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la finalul ședinței Executivului.
Acesta a mai explicat faptul că recuperarea zilei de 16 august se va face prin prelungirea timpilor de lucru până la finalul lunii august.
„Data de 15 este deja zi libera declarată prin lege și 16 cade vineri, 15 este joi și s-a luat deciza să fie declarată zi liberă„, a mai completat purtătorul de cuvânt.
Acesta a precizat faptul că sub incidența acestei măsuri nu intră angajații care trebuie să asigure permanența, sau magistrații care au termene stabilite în data respectivă