Guvernul a adoptat, luni, o ordonanță de urgență pentru modificarea OUG 114/2018, în contextul în care proiectul pe care și-a asumat răspunderea a fost atacat la CCR. Ordonanța nu include, însă, prevederea referitoare la interzicerea cumului pensiei cu veniturile de la stat, fiind atacată la CCR.
„Guvernul a fost nevoit în prima ședința de guvern să adopte o OUG care să permită intrarea în vigoare a acestor prevederi pentru care și a angajat răspunderea în față Parlamentului. Vorbind despre cumulul salariului cu pensia care a fost atacat de PSD la CCR și care din respect pentru instanță de contencios constituțional, în acest moment Guvenrul nu a adoptat o măsură cu privire la această prevedere tocmai pentru a aștepta punctul de vedere al CCR. În rest sunt chestiuni necesare care trebuiau adoptate mai ales după intrarea în vigoare a legii bugetului de stat”, a anunțat la finalul ședinței de Guvern Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.
Printre prevederile adoptate luni se numără prorogarea termenului de intrate în vigoare a pensiilor speciale pentru primari.
„Va trebui să rezolvăm o problemă care este creată de atacul la CCR al PSD împotriva Legii de corectare a ordonanței 114. Suntem pregătiți. După cum știți o serie de măsuri de reformă, o serie de măsuri pe care le considerăm necesare, cum ar fi înghețarea salariilor demnitarilor, prorogarea termenului de intrare în vigoare a pensiilor speciale pentru primari, adică amânarea cu un an de zile. (…). De asemenea, încetarea detașărilor în instituțiilor publice din afara instituțiilor publice sau plafonarea punctului de amendă care este legat de salariul minim și alte măsuri nu pot intra în vigoare din cauză că PSD a atacat la CCR legea de corectare a OUG 114. (…) Ca atare este vitală adoptarea acestor prevederi sub formă de ordonanță de urgență”, a spus Ludovic Orban la începutul ședinței de Guvern.
De asemenea, o altă prevedere o reprezintă înghețarea punctului de amendă și eliminarea taxei pe active bancare.
„Punctul de amendă a fost înghețat la nivelul de 145 de lei, deci a fost eliminată corelarea cu nivelul salariului minim(…) De asemenea, taxa pe active bancare a fost eliminată”, a mai precizat Ionel Dancă la finalul ședinței de Guvern.
Șeful Cancelariei primului-ministru a mai precizat că în cazul persoanelor amendate în ultima săptămâna, se va aplica legislația aflată în vogoare la momentul respectiv.
Acesta a mai adăugat că Fondul de Dezvoltare și Investiții a fost desființat, fiind o modalitate de „sifonare” a banilor publici.
„Vorbim despre schemele de sifonare din bani publici pe proiecte fantasmagorice prin Fondul de Dezvoltare și Investiții, prevederi care au fost incluse în proiectul de lege pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea și care au fost acum adoptate prin această Ordonanță de Urgență, astfel încât acum, Fondul de Dezvoltare și Investiții se desființează la data încetării derulării contratelor afalte în desfășurare și pentru care sumele acordate se diminuează la valaore sumelor primite până la momentul intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență, pentru lucrările efectuate”, a mai comunicat Ionel Dancă.
Potrivit șefului Cancelariei, ordonanța de urgență va cuprinde și anularea taxei de 2% aplicată companiilor din energie. Pe 23 decembrie, Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe un proiect de lege care modifică prevederi din OUG 114, însă PSD a contestat actul normativ la CCR.Judecătorii Curții au stabilit termen pentru transmiterea punctelor de vedere până în 20 ianuarie, urmând ca în 29 ianuarie să aibă loc dezbaterea.