Guţă i-a cerut divorţul amiabil, însă soţia l-a refuzat. Declaraţii exclusive de la ”Împăratul manelelor”: ”I-am iertat tot ca s-o păstrez, dar…”

De: Cancan
Publicat: 24/01/2018 | 00:00

Nicolae Guţă şi Cristina şi-au spus ”Pa-pa” după jumătate de an de căsnicie! Manelistul suferă cumplit, însă este decis să nu dea înapoi şi să pună punct mariajului.

CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a vorbit cu artistul care a mărturisit că a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a salva căsnicia cu Cristina, însă blonda nu a fost de înduplecat şi a vrut cu orice preţ despărţirea. Cu toate astea, ea nu e dispusă să cedeze prea uşor şi să-i redea libertatea „Împăratului manelelor”, aşa că i-a refuzat divorţul amiabil. (NU RATA, AICI: Cu ce avere uriaşă rămâne Cristina după divorţul de Nicolae Guţă! Blondina a avut grijă să se aleagă cu tot cei mai bun, în urma partajului)

”Da, e adevărat, suntem despărţiţi. Am fost foarte îndrăgostit de Cristina, motiv pentru care am şi vrut să fim în rândul lumii, soţ şi soţie. Din iubire şi respect faţă de ea. Dar atât a fost să fie! Nu poţi forţa pe cineva să te iubească. Am sunat-o o dată pe Cristina şi i-am spus că ar trebui să discutăm civilizat, fără să recurgem la avocaţi şi tribunale. Ea a refuzat, ca de fiecare dată. Nu se pune problema de partaj, pentru că nu avem mare lucru de împărţit. Eu am vrut să ne despărţim frumos şi elegant, acolo unde ne-am căsătorit, acolo putem să şi desfacem căsătoria. Am fost şi am întrebat acolo şi mi s-a spus că trebuie întocmit un dosar şi am putea să despărţim acolo, dar ea nu a vrut. Nu vreau să o deranjez cu nimic. Nu vreau să o acuz de nimic. Ar trebui să nu mai fiu Guţă dacă nu aş recunoaşte că am iubit-o foarte mult. A fost decizia ei şi trebuie să o respect. Eu a trebuit să accept ca să nu ajungem într-o situaţie disperată. Căsătorit fiind, dacă ajungi să recurgi la divorţ înseamnă că dedesubt sunt lucruri care nu merg. Sunt hotărât! Din punctul meu de vedere, am încercat de foarte multe ori să fac mariajul ăsta să meargă. Am trecut cu vederea lucruri pe care, în alt context, unei alte persoane, nu i le-aş fi iertat niciodată. M-am minţit singur, într-un fel cu bună ştiinţă, totul doar pentru a o putea păstra. Acum, nu mai e cale de întoarcere pentru noi, sunt foarte ferm şi hotărât. Am iubit-o foarte mult, extrem de mult, doar că… Sunt multe de spus, dar nu mai are sens acum”, a declarat, vizibil afectat de despărţire, Nicolae Guţă, pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.

„Eu şi Narcisa suntem caractere diferite şi nu putem fi împreună”

Guţă a negat cu vehemenţă zvonurile potrivit cărora după despărţirea de Cristina s-ar fi întors la Narcisa: ”Nu, nu m-am întors la ea pentru că eu învins nu voi fi niciodată. Eu şi Narcisa vorbim pentru că avem împreună un copil şi trebuie să-mi asum şi respect această responsabilitate. Deocamdată, nu putem fi împreună. Eu şi Narcisa suntem caractere diferite şi nu putem fi împreună”.

(VEZI ŞI: Lovitură de teatru în scandalul de la Judecătorie! Ultima oră: Narcisa şi Guţă ”negociază” împăcarea!)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)