Gunter Netzer, primul star pop al fotbalului german

Publicat: 24/04/2021 | 07:29

Considerat unul dintre cei mai buni pasatori din istoria fotbalului, Gunter Netzer este, probabil, și jucătorul german cu cea mai spectaculoasă legendă personală, construită atât pe teren, cât și în afara acestuia. Campion european cu naționala Germaniei Federale în 1972, când a jucat un rol important în câștigarea titlului, Netzer a bifat doar 20 de minute la Cupa Mondială din 1974, în eșecul cu 0-1 în fața Germaniei de Est.

Cel care i-a barat drumul spre titularizare a fost chiar bunul său prieten Wolfgang Overath, întrucât selecționerul panzerelor considera că cei doi nu pot evolua împreună. Deși echipa lui Helmuth Schon a încheiat în triumf la Berlin, Netzer a spus că nu se consideră un campion mondial. Un alt paradox este că deși în 1972, a fost desemnat cel mai bun jucător german al anului, distincție pe care o va mai primi și un an mai târziu, în ierarhia jurnaliștilor de la France Football pentru Balonul de Aur, el s-a clasat pe locul secund, la egalitate cu Gerd Muller, și la două puncte de învingătorul Franz Beckenbauer!

Netzer a fost, în același timp, și un filosof al fotbalului, dar și un om de afaceri foarte inspirat. Poreclit Karajan, după numele charismaticului dirijor al filarmonicii din Berlin, Herbert von Karajan, membru al Partidului Nazist în anii ’30, Gunter Netzer a fost și proprietarul barului „Lovers Lane”, pe care l-a inaugurat la începutul anilor ’70, când era în plină glorie. Atât de implicat a fost în această afacere încât el a realizat și design-ul logo-ului! Una dintre frazele sale celebre a fost: „În fotbal, sunt 11 businessmeni și fiecare își urmărește propriul interes!”

Netzer a fost și primul fotbalist care a pătruns în lumea starurilor pop, atrăgând și un însemnat public feminin, dar și din showbiz și din cercul intelectualilor. Înnebunit după mașinile de mare viteză, Gunter a fost privit și ca un rebel datorită pletelor sale. „Multă lume m-a criticat pentru părul meu lung. Dar nu îl port așa pentru că ar fi la modă, ci pentru că sunt o apariție urâtă, iar lipsa de expresie a părului lung îmi luminează fața și o face mai atrăgătoare!”

După retragerea din activitatea de jucător, Netzer a pus bazele unei companii de publicitate în Elveția și s-a oferit să publice programele de meci ale celor de la Hamburger SV. Președintele Paul Benthien nu doar că a fost de acord, ba l-a și numit manager general al clubului. Din această funcție, Netzer a construit una dintre cele mai puternice echipe ale acelor ani nu doar în Germania, ci și în Europa. El a influențat aducerea unor antrenori de legendă pe banca lui Hamburg precum austriacul Ernst Happel și iugoslavul Branko Zebec, iar HSV a cucerit de trei ori titlul în Bundesliga și Cupa Campionilor Europeni, în 1983. După opt ani ca manager general la Hamburg, Gunter Netzer s-a orientat spre un alt job, unde a avut, de asemenea, un succes deosebit. Netzer a ajuns comentator sportiv la televiziunea ARD, unde a comentat meciurile naționalei Germaniei, iar în 2000 a fost distins cu premiul Adolf Grimme, unul dintre cele mai prestigioase trofee de televiziune în Germania. După 13 ani la ARD, Netzer s-a retras și din această activitate, după Cupa Mondială din 2010.