Gullit a ajuns la puscarie
La plimbare. Mourinho si alti doi antrenori de la Chelsea: Gullit, predecesor al portughezului, si Rijkaard, posibil inlocuitor al lui don Jose Dezbinare. Antrenorul de la Chelsea are un caine dupa gratii si altul acasa George Parvan Trebuie sa fii portughez, sa te cheme Jose, sa fii cel mai bine platit tehnician de fotbal din lume, ca sa ai asemenea idei: sa-ti botezi un caine Gullit, iar pe celalalt Rijkaard. Intelegem frustrarea provocata de cel de-al doilea, care e antrenor la FC Barcelona, si care i-a retezat drumul spre finala Champions League acum doi ani. Dar cu Gulllit ce-ai avut don Jose?! Sa fi umblat fostul star olandez prin alcovul familiei Mourinho, asa cum a facut-o, pe cand juca la AC Milan, cand a mototolit cearceafurile cu sotia capitanului Franco Baresi?! Oricum ar fi, antrenorul lui Chelsea e mare iubitor al cainilor. E cunoscut episodul de la finele saptamanii trecute, cand don Jose s-a dat pe mana unui taximetrist pentru a ajunge mintenas acasa. Unde a sustinut cauza lui Gullit. Pardon! Cainele. Nu fostul fotbalist.
A turbat Gullit?!
Ca veni vorba. Gullit ramane un personaj misterios. Ba a fost la un concurs canin in Portugalia, ba n-a parasit Regatul Unit. Supusii Majestatii Sale, regina Elisabeta a II-a, sustin la unison ca Gullit trebuie protejat. Chit ca-i acuzat de turbare. 10/1 sanse ca Gullit sa fie in husa de telefon celular al lui Cristiano Ronaldo, 50/1 intr-un cos cu rufe, 15/1 sa fie legitimat la West Ham United, 8/1 in parul fotbalistului de la Chelsea, Michael Essien, 6/1 in trofeul Cupa Angliei. In fruntea clasamentului la pariuri se afla posibilitatea ca Gullit-catelul sa fie la volanul unui camion (150/1), urmat de situatia in care patrupedul ar semna pentru Blackburn Rovers (100/1) si de ipostaza in care ar fi in cusca impreuna cu Andrei Sevcenko (50/1), atacantul pe care nu-l suporta Mourinho.
Saritorul de garduri
Vajnic aparator al cainilor sai, don Jose l-a luat pe Gullit in lesa, apoi, conform speculatiilor facute de presa engleza, si-a sunat un prieten si a sarit gardul impreuna cu patrupedul. Pe care l-a lasat in grija amicului vecin, caruia i-a atras atentia ca mai bine crapa el decat sa ii piarda cainele. In rest, daca nu stiati, este vorba despre fotbal, despre cea mai bogata echipa din acest sport, Chelsea, si despre antrenorul sau, cel mai bine platit din lume.