Groază la Timișoara! 50 de persoane evacuate din bloc
Locatarii unui bloc din Timișoara s-au autoevacuat, miercuri seara, după ce într-un apartament a explodat o butelie. În urma deflagrației, o femeie de 84 de ani a suferit arsuri ușoare.
Potrivit ISU Timiș, explozia buteliei a avut loc miercuri seara, într-un bloc de pe strada Cerna, din Timișoara și nu a fost urmată de un incendiu.
Explozia s-a produs într-un apartament de la etajul 2 al blocului.
În urma deflagrației, o femeie în vârstă de 84 ani, proprietara apartamentului, a suferit arsuri ușoare, fiind preluată de echipajul SAJ pentru îngrijiri medicale.
Din bloc s-au autoevacuat aproximativ 50 de locatari, care nu au nevoie de îngrijiri medicale.
La fața locului au fost chemați și reprezentanții Inspectoratului Județean în Construcții Timiș.