Gripa a mai făcut o victimă în România. Numărul deceselor a ajuns la 14
Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunțat, luni, al 14-lea deces cauzat de gripă în acest sezon. Este vorba depre o femeie în vârstă de 90 de ani, din județul Mureș. Bătrâna avea și alte afecțiuni și nu era vaccinată anti-gripal.
(VEZI AICI: ESTE ALERTĂ ÎN ROMÂNIA! PESTE 700 CAZURI DE GRIPĂ, DOI OAMENI AU MURIT. ÎN BUZĂU…)
Femeia a fost confirmat cu virul gripal tip A, subtip H3. Anterior, au fost semnalate decese din cauza gripei în judeţele Cluj, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Dâmboviţa, Hunedoara, Sibiu şi Vaslui (câte un caz), iar în Prahova, Harghita şi municipiul Bucureşti au fost câte două decese, potrivit news.ro.
Grupele populaţionale considerate de risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală sunt :
– persoane cu vârste cuprinse între 6 luni – 64 ani, în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice, pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienţei umane;
– copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni-59 luni;
– gravide;
– medici, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor de ocrotire (copii sau batrâni) şi ai unităţilor de bolnavi cronici, care prin natura activităţii vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii;
– persoane, adulţi şi copii, rezidente în instituţii de ocrotire socială precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc inalt;
– persoanele cu vârsta ≥ 65 de ani.
(NU RATA: PRIMUL DECES CAUZAT DE GRIPĂ ÎNREGISTRAT ÎN ACEST SEZON. VICTIMA, UN BĂRBAT DE 54 DE ANI)