Griezmann se cere la PSG!
Întrebat dacă ar vrea să părăsească La Liga şi să evolueze pentru puternica PSG în ţara sa natală alături de Mbappe şi Neymar jr., Antoine Griezmann a răspuns tranşant că „da!”, după acre a spus că „interdicţia la transferuri pe care a primit-o clubul e principalul motiv pentru care am rămas la Atletico Madrid. Am simţit că trebuie să rămân, ar fi fost urât din partea mea să plec într-un astfel de moment”.
În presa internaţională se orbeşte tot mai intens de plecarea lui Griezmann de la Atletico Madrid. Pe lângă PSG, starul francez se află pe lista lui Manchester United, unde este dorit cu insistenţă de Jose Mourinho dar şi pe cea a marii rivvale a celor de la Atletico Madrid, Barcelona.
Clauza de reziliere a lui Griezmann, care este în acest moment de 200 de milioane de euro, va scădea în vara anului viitor la 100 de milioane de euro, şansele ca PSG să achite această sumă în vara lui 2018 pentru a-şi asigura semnătura internaţionalului francez fiind foarte mari.
Potrivit site-ului de specialitate, transfermarkt.de, cota de piaţă a lui Griezmann, atacant care are 26 de ani, este în acest moment de 80 de milioane de euro. Starul francez a fost transferat în vara anului 2014 de Atletico Madrid de la Real Sociedad contra sumei de 30 milioane de euro!
În acest sezon, Griezmann are trei goluri maracte pentru Atletico, două în La Liga şi unul în Champions League şi tot atâtea assist-uri, două în campionat şi unul în CL.
Cristi P.