Griezmann, desemant jucătorul finalei Mondialului: „Nici nu îmi dau seama unde sunt și ce performanță am realizat!”

Publicat: 16/07/2018 | 10:45
Atacantul lui Atletico Madrid, Antoine Griezmann a fost desemnat cel mai bun jucător al finalei Campionatului Mondial dintre Frnața și Croația, scor 4-2 (2-1).

Starul lui Atletico a provocat autogolul lui Mandzukic, după care a marcat golul doi al francezilor din penalty. Prin reușita sa din finală, Antoine Griezmann a terminat pe locul doi în topul golgheterilor acestui turneu final al Campionatului Mondial cu 4 goluri, la egalitate cu Lukaku, Mbappe, Cheryshev şi Cristiano Ronaldo.

„Nici nu îmi dau seama unde sunt și ce performanță am realizat. A fost un meci foarte dificil. Am intrat puțin timorați în meci, dar până la urmă am reușit să facem diferența. N-am vrut să execut lovitura de la 11 metri ca Zidane în 1998, din scăriță, dar mă bucur că am reușit să marchez într-o finală de Campionat Mondial”, a declarat Antoinne Griezmann imediat după meci.

După ce a fost desmenat cel mai bun jucător al finalei Campionatului Mondial această performanţă, Antoine Griezmann are şanse mari şi în lupta pentru Balonul de Aur, atacantul lui Atletico Madrid luptându-se pentru acest trofeu cu Modric, Mbappe, Messi şi Cristiano Ronaldo.

Selecţionata Franţei a câştigat al doilea său titlu mondial, după ce a învins echipa Croaţiei cu scorul de 4-2 (2-1) pe Stadionul Lujniki din Moscova, în finala Cupei Mondiale de fotbal 2018, din Rusia.

Francezii şi-au făcut jocul lor obişnuit, pragmatic, câştigând prin golurile marcate de Mario Mandzukic (18, autogol), Antoine Griezmann (38 – penalty), Paul Pogba (59) şi Kylian Mbappe (65), în timp ce pentru croaţi au punctat Ivan Perisic (28), Mario Mandzukic (69).

Pe locul trei la această ediție a Campionatului Mondial s-a clasat Belgia. În finala mică a Mondialului, „dracii roșii” s-au impus cu 2-0 în fața Angliei.