Ce se întâmplă în corpul tău la 12 ore după ce începi să ții post
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » Grevă la una dintre cele mai populare companii aeriene! Motivul pentru care angajații refuză să mai muncească

Grevă la una dintre cele mai populare companii aeriene! Motivul pentru care angajații refuză să mai muncească

De: Roxana Mihăiescu 15/07/2023 | 19:17
Grevă la una dintre cele mai populare companii aeriene! Motivul pentru care angajații refuză să mai muncească

Angajații Tarom declanșează grevă și acuză încălcarea prevederilor din Contractul Colectiv de Muncă. Liderii de sindicat i-au trimis o notificare directorului general al companiei aeriene, Costin Iordache. 

Reprezentanții Sindicatului Unit din Tarom (SUT) susțin că șefii companiei aeriene nu au respectat condițiile prevăzute în contractul de muncă și au refuzat să renegocieze drepturile salariale.

„Conflictul colectiv de muncă s-a declanşat ca urmare a încălcărilor prevederilor CCM, astfel cum sunt specificate în prezenta notificare, precum şi ca urmare a refuzului managementului TAROM de a renegocia în termenul legal de 10 (zece) zile prevăzut de Art – IX-5 Renegocierea drepturilor din CCM, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial nr. 571/23 iunie 2023, Partea I, a Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al CNTAR – TAROM-SA. În temeiul dispoziţiilor art 126 şi urm. din Legea 367/2022 privind dialogul social, prin prezenta vă notificăm că între TAROM şi SUT s-a declanşat un conflict colectiv de muncă”, se menţionează într-o notificare adresată lui Costin Iordache, director general TAROM.

Angajații companiei aeriene Tarom își cer drepturile / foto: Facebook

CITEȘTE ȘI: Monica Tatoiu, foc și pară! Ce a pățit în aeroport: ”Tarom, nu trebuie să investești în pipițe!”

Angajații Tarom au declanșat grevă, în urma nerespectării contractului de muncă din partea șefilor companiei aeriene

De asemenea, sindicaliștii menționează că nu au fost respectate și alte prevederi din contract, printre care:

-Neajustarea salariilor brute în funcție de rata inflației;

-Necunoașterea existenței negocierilor salariale colective;

-Nefuncționarea unei grile de salarizare unice în cadrul TAROM;

-Întârzierile de două-trei luni în acordarea bonurilor valorice pentru combustibil.

Mai mult decât atât, angajații se arată nemulțumiți de faptul că nu au primit concediu de odihnă suplimentar, nu le-au fost acordate uniforme pentru anumite categorii din cadrul întregului personal și nu au fost luate măsuri privind igiena sanitară.

„Personalul navigant nu a primit uniforme de 2 ani, personalul de securitate aeronautică nu a primit uniforme de 7 ani, personalul tehnic nu a primit o uniformă de cel puţin 12 ani, iar personalul Biroului Inflight, personalul Secretariatului General, personalul Biroului Administrare Patrimoniu, personalul comercial din străinătate de cel puţin 12 ani”, se mai precizează în document, notează România TV. 

VEZI ȘI: Atenție, români! Hackerii caută victime pe aeroport. La ce trebuie să fiți atenți atunci când călătoriți

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu...
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Holografii și-au adus copiii pe scenă, la concertul de la Sala Palatului. Dan Bittman, super mândru de cei trei băieți ai lui: Alex, Patrick și Marc
Holografii și-au adus copiii pe scenă, la concertul de la Sala Palatului. Dan Bittman, super...
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de...
Răspunsul viral al unui român din diaspora pentru fanii lui Călin Georgescu: „Noi nu venim, doamnă”
Răspunsul viral al unui român din diaspora pentru fanii lui Călin Georgescu: „Noi nu venim,...
Viktor Orban vrea să modifice Constituţia astfel încât maghiarii cu dublă cetăţenie să poată fi expulzaţi
Viktor Orban vrea să modifice Constituţia astfel încât maghiarii cu dublă cetăţenie să poată fi...
Rusia refuză o încetare temporară a focului și amenință Europa să nu trimită trupe în Ucraina. „Ar însemna un conflict armat direct”
Rusia refuză o încetare temporară a focului și amenință Europa să nu trimită trupe în...
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Un ARO 240 din 1977 se vinde la un preț FABULOS!
Donatella Versace nu va mai fi directorul artistic al casei Versace! Cine îi va lua locul, după 30 de ani de activitate în fruntea brand-ului
Donatella Versace nu va mai fi directorul artistic al casei Versace! Cine îi va lua...
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere...
Dorința lui David Pușcaș legată de tatăl său și mama lui adoptivă, Luminița Anghel. “Eu îi vreau pe amândoi pentru deciziile pe care le-au luat ei în viață.”
Dorința lui David Pușcaș legată de tatăl său și mama lui adoptivă, Luminița Anghel. “Eu...
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și...
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat...
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Noi produse Parkside la Lidl: Unelte care te ajută să reușești!
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Momente cumplite pentru Lidia Buble! Artista a plecat de urgență în SUA și a transmis un mesaj dureros: „Să vă rugați pentru bebe Noah...
Momente cumplite pentru Lidia Buble! Artista a plecat de urgență în SUA și a transmis...
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este scos la vânzare cu doar 89.000 de euro și e construit aproape de mare
Satul din Spania pe care îl poți cumpăra la preț de apartament în București. Este...
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și prețuri accesibile la achiziție
Top 4 mașini care nu ajung foarte des în service. Au o fiabilitate crescută și...
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
Interzis pentru românii care stau la bloc. Primăria a dat verdictul: Este ilegal!
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
UPS! Ce a găsit Bianca Drăguşanu în dulapul lui Bădălău la o vizită inopinată
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să...
„Țăranii” de la bloc riscă amenzi imense. Gesturile sancționate
„Țăranii” de la bloc riscă amenzi imense. Gesturile sancționate
Cristina Demetrescu dezvăluie zodia care își cumpără casă și găsește stabilitate financiară în 2025
Cristina Demetrescu dezvăluie zodia care își cumpără casă și găsește stabilitate financiară în 2025
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini...
Dan Bittman, în lacrimi pe scenă! Momentul care a emoționat o sală întreagă
Dan Bittman, în lacrimi pe scenă! Momentul care a emoționat o sală întreagă
Cât costă, de fapt, alimentul adorat de milioane de români. Prețul pe care îl primesc fermierii este ireal
Cât costă, de fapt, alimentul adorat de milioane de români. Prețul pe care îl primesc...
Codul Rutier 2025. Actul pe care șoferii trebuie să-l aibă pentru a trece inspecția tehnică periodică
Codul Rutier 2025. Actul pe care șoferii trebuie să-l aibă pentru a trece inspecția tehnică...
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu pe care actorul nu îl mai poate face: „Ăsta este reversul medaliei”
Cum i s-a schimbat viața lui Toma Cuzin după rolul din Las Fierbinți. Lucrul simplu...
×