Grevă în sistemul sanitar din data de miercuri, 7 iunie. Ce revendicări au sindicaliștii pentru angajații din spitale
Federația Sanitas din România a anunțat de câteva zile că angajații din sistemul sanitar intră în grevă până când revendicările lor vor fi soluționate. Din data de 7 iunie, a început greva japoneză în majoritatea orașelor din țară. Până când revendicările nu le vor fi îndeplinite, nu au de gând să oprească forma lor de protest.
România trece printr-o perioadă cel puțin ciudată. Profesorii sunt în grevă de mai bine de două săptămâni, polițiștii au amenințat cu blocarea sistemului și proteste, angajații CFR își vor promisiunile îndeplinite. În prezent, a început și greva din sistemul public sanitar. Sătui de salarii mici, ore în plus neplătite, lipsa corectitudinii la angajare, au decis să facă grevă japoneză.
Revendicări pentru terminarea grevei sanitare
Cerințe pentru sectorul de negociere colectivă sănătate
1. Deblocarea posturilor în sistemul sanitar public.
2. Punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate.
a. Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților;
b. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;
c. Calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată;
d. Calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual.
3. Reluarea discuțiilor asupra proiectului de lege a salarizării cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, acesta asigurând: predictibilitatea creşterii veniturilor fiecărui salariat din sistem, o ierarhie corectă şi echitabilă a salariaţilor din sistem.
4. Finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din Sănătate.
5. Reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar SĂNĂTATE.
6. Finanțarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanță în SĂNĂTATE.
7. Garantarea menținerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unitățile medicale din rețeaua CFR și după ce acestea vor fi transferate la alte autorități.
(CITEȘTE ȘI: După profesori și angajații CFR, polițiștii intră în grevă. Ce nemulțumiri au oamenii legii)
Cerințe pentru sectorul de negociere colectivă asistență socială
1. Deblocarea posturilor în sistemul de asistenţă socială.
2. Punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Asistenţă socială.
a. Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților;
b. Calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată;
c. Calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual;
3. Începerea discuţiilor asupra proiectului de lege a salarizării unitare a bugetarilor cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, completat cu funcţiile specifice asistenţei sociale, cele două sisteme beneficiind, întotdeauna, de o grilă comună.
4. Finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din Asistenţă socială.
5. Stabilirea imediată a unui calendar de negociere şi semnare a Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă ASISTENŢĂ SOCIALĂ.
6. Garantarea locurilor de muncă pentru toţi salariaţii din sectorul de negociere colectivă Asistenţă socială – membri ai Federaţiei Sanitas din România.
(CITEȘTE ȘI: O nouă categorie de angajați vrea să intre în grevă. „Suntem condamnați la moarte sigură”)