Greșeala pe care o fac proprietarii de apartamente. Ce amendă usturătoare riscă să primească
Potrivit legii, toți proprietarii de apartamente din România sunt obligați să-și asigure locuințele. Pe de altă parte, peste 80% dintre aceștia nu au nicio poliță de asigurare. Cei care se află în situația menționată vor fi amendați.
Conform unui studiu, mai bine de 80% dintre români nu au nici măcar polița obligatorie de asigurare, motiv pentru care sunt amendați. În același timp, legea spune că proprietarii trebuie să își asigure locuințele, în caz de inundații, cutremure sau alunecări de teren.
Reglementată potrivit legii 260/2008, această asigurare obligatorie a locuinței reprezintă un demers elementar prin care îți poți pune la adăpost casa. Aceasta este încheiată de PAID Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), o societate de asigurare-reasigurare care s-a fondat prin demersul comun al societăților de asigurare cu capital privat. Ca urmare, cei care vor să-și facă asigurarea, trebuie să ia legătura cu aceste societăți.
(CITEȘTE ȘI: Veste pentru proprietarii de apartamente din București care nu au apă caldă și căldură. Ce li se recomandă)
Amendă pentru locuințele fără asigurare
Persoanele care nu doresc să-și facă asigurare pentru locuința de la bloc riscă să fie amendate cu sume cuprinse între 100 și 500 de lei.
Pentru locuință de tip A: construcția ce are o structură de rezistență realizată din beton armat, din metal sau lemn, respectiv cu pereți exteriori din piatră, din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate ca urmare a aplicării unui tratament termic, respectiv chimic. Suma asigurată aferentă acestui tip de locuință este aproximativ 20.000 de euro.
Pentru locuință de tip B: construcția cu pereți exteriori realizați din cărămidă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic, respectiv chimic. Suma asigurată, în acest caz, este 10.000 EUR.
Ca urmare, în funcție de tipul de asigurare pentru care optați, veți primi 10.000, respectiv 20.000 de euro, în caz de evenimentele menționate.