Lucy Battle, o tânără de 20 de ani, din SUA, a vrut să-și vândă canapeaua, dar… din greșeală și-a pus copilul la vânzare.
Tânăra și-a dorit să-și achiziționeze o canapea nouă, așa că pe cea veche a pus-o pe un site la vânzare. A făcut fotografii cu piesa de mobilier, iar apoi a postat anunțul pe un grup de Facebook. La descriere, Lucy a scris: ”Trebuie să dispară!”. Doar că… din greșeală, tânăra a publicat o fotografie cu fiul ei, în vârstă de șapte luni.
“Am reuşit cumva să încarc fotografia greşită când le-am ales din albumul telefonului, iar cea principală era cea cu Oscar! Mi-am dat seama când toată lumea a început să-mi comenteze și să-mi trimită mesaje și atunci n-am mai putut să-o şterg. Totuşi, planul meu a mers pentru că unul dintre mesaje venise de la cineva care era chiar interesat de canapea. În rest, majoritatea erau de la oameni care făceau glume legate de vânzarea copilului. Nu mă așteptam să se viralizeze așa!”, a povestit Lucy.
Bineînțeles, anunțul buclucaș s-a viralizat rapid și a stârnit un val de controverse în rândul internauților: ”Accepţi un schimb cu un adolescent?/ Cum e când vine ora băiței?/ Cum se comportă cu alţi bebeluşi?”, au fost câteva dintre comentariile internauților. Tânăra s-a amuzat, dar a ținut să precizeze că a fost vorba despre o mică neatenție: ”Mulţumesc tuturor că ați fost drăguţi şi ați înţeles că a fost o greşeală reală. Evident că nu-mi doresc să-mi vând copilul!”, a spus Lucy.