Principalul suspect în cazul morții copile de doi ani din Breasta, județul Dolj, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Este vorba despre verișorul Raisei, un adolescent de 15 ani, care – după ce a negat faptele în fața anchetatorilor – a recunoscut că a ucis-o pe copilă și i-a abandonat trupul într-o râpă la nici 200 de metri de locuința sa.
Dispariția Raisei a fost semnalată în urmă cu o săptămână – pe data de 26 mai. Fetița se juca în fața casei mătușii sale alături de alți copii, iar la un moment a fost de negăsit. La o zi distanță – pe data de 27 mai – după ce autoritățile din Dolj au demarat ample operațiuni de căutarei, trupul fetiței de doi ani și 5 luni a fost găsită fără viață într-o râpă, la doar câțiva metri de locul unde fusese văzută ultima dată.
Anchetatorii au stabilit că Raise murise în chinuri groaznice, pe trupul său fiind găsite numeroase urme de violență. Principalul suspect în cazul morții a fost un adolescent de 15 ani, Codreanu Nicolas Masi, chiar vărul fetiței. Inițial, băiatul a negat faptul că ar fi avut vreo implicare în acest caz însă – după mai multe ore de audieri – acesta și-a recunoscut fapta. Raisa a avut parte de o moarte violent. Pe baza probelor s-a constatat că fetița a fost ucisă prin asfixiere mecanică prin strangulare.
”În urma cercetărilor extinse realizate de o echipă complexă, incluzând procurori, ofițeri de poliție judiciară și diverse structuri din cadrul IPJ Dolj, cadavrul minorei a fost găsit într-o zonă cu vegetație abundentă, în spatele imobilului unde fusese văzută ultima dată. Autopsia medico-legală a stabilit că moartea Raisei a fost violentă, cauzată de hemoragie internă și externă din multiple plăgi penetrante și asfixie mecanică prin strangulare”, se arată în comunicatul Parchetului.
În timpul audierilor, deși inițial nu a fost cooperant cu anchetatorii, adolescentul de 15 ani și-a recunoscut faptele și a povestit în detaliu cum a comis crima. Mai mult de atât, pentru a scăpa de consecințe, făptașul chiar a participat la căutările fetiței, însă a fost dat de gol de anumite pete de sânge de pe hainele lui. În urma expertizei genetice, urmele de sânge aparțineau Raisei. Codreanu Nicolas a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, iar cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele comiterii crimei. Minorul a fost condus la locul faptei, acolo unde le-a povestit anchetatorilor – pas cu pas – cum i-a luat viața Raisei.
”Pe baza probelor, s-a formulat ipoteza că minorul Codreanu Nicolas Masi, de 15 ani, este responsabil pentru leziunile care au dus la moartea victimei. Expertiza genetică asupra unui obiect vestimentar ridicat de la acesta a relevat urme de sânge aparținând victimei. Având în vedere probele, s-a emis o acuzație oficială și s-a dispus reținerea minorului pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de omor calificat.
Pe 30.05.2024, Codreanu Nicolas Masi va fi prezentat Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă pentru a stabili toate circumstanțele comiterii infracțiunii. Pentru a nu periclita desfășurarea anchetei, nu pot fi comunicate alte informații în acest stadiu, urmând ca, atunci când ancheta va permite, să fie emis un nou comunicat”, se mai arată în comunicat.