Grecia este una dintre țările care a gestionat cel mai bine criza provocată de virusul COVID-19. Reacţia autorităţilor greceşti în faţa ameninţării a fost una dintre cele mai eficiente din Europa.
Văzând însă ce se întâmplă în celelalte tări, grecii au respectat măsurile de izolare, astfel reușind să pună epidemia sub control. De asemenea, guvernul a adoptat prompt măsuri de prevenire, inclusiv închiderea tuturor magazinelor cu amănuntul, cu excepţia farmaciilor, supermarketurilor şi benzinăriilor şi au fost anulate toate evenimentele religioase. (CITEȘTE ȘI: ROMÂNII DAU DOVADĂ DE INCONȘTIENȚĂ. PESTE 10.000 DE PERSOANE AU TRECUT GRANIȚA ÎN ULTIMELE 24 DE ORE)
În prezent, Grecia are un număr relativ redus de cazuri de COVID-19 şi de decese, respectiv 2.192 cazuri şi 102 decese. Dintre ţările UE, numai Bulgaria, Ungaria şi Slovacia au un număr mai mic de persoane infectate raportat la populaţia totală. (VEZI ȘI: KLAUS IOHANNIS MESAJ, O ZI ÎNAINTE DE ÎNVIERE: „AUTORITĂȚILE SĂ NU SLĂBEASCĂ DELOC VIGILENȚA! NU NE JUCĂM CU VIAȚA ROMÂNILOR”)
Începând cu 24 martie în Grecia a intrat în vigoare izolarea totală a populaţiei, fiind permise deplasările doar pentru cumpărături de primă necesitate, pentru a merge la medic sau a face sport. Au fost luate şi măsuri de pregătire a sistemului sanitar şi centrele medicale private au fost obligate să-şi cedeze paturile de terapie intensivă către sistemul public.
În ceea ce priveste sărbătorile pascale, în Grecia bisericile vor rămâne închise şi slujbele se vor desfăşura fără public, fiind de asemenea interzise vizitele la rude sau prieteni în această perioadă.
Guvernul a adoptat un pachet financiar de susţinere a economiei în valoare de 14 miliarde de euro şi un ajutor de 800 de euro lunar pentru cei aflaţi în şomaj temporar.