Grecia a luat o decizie majoră pentru cetățenii ei! Autoritățile din țara elenă au introdus săptămâna de muncă de 6 zile, în timp ce alte state europene fac tot posibilul să reducă numărul de zile muncite. Noul Cod al Muncii a intrat în vigoare de la 1 iulie, iar cu acest prilej angajatorii greci din anumite domenii, care muncesc non-stop, își pot chema angajații la muncă și sâmbăta. Vor fi recompensați financiar, așa cum prevede legea.
Începând cu data de 1 iulie au apărut noi modificări la Codul Muncii al grecilor. Autoritățile din țara elenă au luat o decizie radicală privind programul de muncă al cetățenilor ei. Săptămâna de muncă va fi acum de 6 zile, nu de 5 precum înainte. În timp de alte state europene fac tot posibilul ca oamenii să muncească 4 zile pe săptămână, iar grecii vor munci o zi în plus.
De la 40 de ore de muncă pe săptămână, aceștia vor lucra 48 de ore. Oamenii sunt revoltați și nu își doresc să muncească atâtea zile, chiar dacă sunt recompensați din punct de vedere financiar. Aceștia sunt plătiți cu 40% mai mult pentru o zi de muncă suplimentară.
CITEȘTE ȘI: PANICĂ PRINTRE ROMÂNII DIN GRECIA ŞI TURCIA. EVACUAŢI, DUPĂ CE FLĂCĂRILE AU AJUNS APROAPE DE HOTELURI
„Dacă patronul îți spune: Asta este, îți convine bine, dacă nu, poți pleca, nu ai ce să faci. Asta este Grecia”, a spus angajata unui fast-food, potrivit Euronews.
CITEȘTE ȘI: MAE, AVERTISMENT PENTRU ROMÂNII CARE PLEACĂ ÎN GRECIA! LA CE PERICOL SE EXPUN
Oamenii nu înțeleg de ce autoritățile au luat o astfel de decizie, fiind de părere că se întorc în timp. Mai mult, foarte mulți consideră că această măsură nu va rezolva deloc problema companiilor care se confruntă cu deficit de personal. Oamenii aduc în discuție că țări precum Islanda, Belgia, Germania sau Suedia vor să reducă zilele de muncă pe săptămână, la 4.
„Ne întoarcem în timp, cu decenii în urmă. Nu avem nimic de câștigat din această măsură. Nu va rezolva problema companiilor care se confruntă cu deficit de personal”, a fost părerea altei persoane.
Angajații vor primi 40% în plus la salariu pentru ziua suplimentară muncită sau 115% pentru zilele de duminică. Doar că, tinerii se îngrijorează că nu vor mai avea timp de nimic în viață, iar sănătatea le va fi pusă în pericol din cauza volumului mare de muncă.
„Organizația Mondială a Sănătății ne spune că 40 de ore de muncă pe săptămână este deja prea mult. Și vedem că în alte țări europene volumul de muncă este redus. Pentru mine, săptămâna de muncă de șase zile este inacceptabilă și sub nicio formă nu ar trebui să permitem impunerea măsurii. Dacă voi constata că săptămâna de muncă de șase zile mă epuizează, nu o voi face. Pentru mine, sănătatea mintală contează, nu banii”, a fost părerea unui tânăr grec, conform sursei citate mai sus.