Roxana Vancea are planuri mari pentru fiul ei, pe care îl va sfătui să facă școala în străinătate și, dacă este posibil, să părăsească definitiv România. Fosta asistentă de la “Neatza cu Răzvan şi Dani” este total dezamăgită de sistemul care există în țara noastră.
Peste doar câteva săptămâni, Roxana Vancea va aduce pe lume primul ei copil. Bruneta s-a obișnuit deja cu statutul de mămică, ea având de o bună perioadă grijă de fiul iubitului ei, Dragoș Paiu. Ex-asistenta TV vrea să îi ofere băiețelului său o educație corespunzătoare, fiind de părere că ideal pentru el ar fi să părăsească definitiv România.
“Nu l-aș certa în public și nu sunt de acord cu telefoanele, tabletele și televizoarele. Nici pe Milan nu-l cert în public, încerc să discut cu el. Dacă seamănă cu mine, sigur nu-i va plăcea matematica, dar nu i-aș permite să renunțe la școală. Însă l-aș încuraja să se mute din țară, având în vedere sistemul nostru”, a spus Roxana Vancea.
În continuare, Roxana Vancea a precizat că fiul ei nu va dormi în același pat cu părinții lui. Fosta asistentă de la “Neatza cu Răzvan şi Dani” se teme ca nu cumva să se rostogolească pe micuț noaptea, în timpul somnului.
“N-am pregătit nimic până acum. O să-i luăm un pătuț la noi în cameră, după o să-l bag la Milan în cameră. Sper să fiu relaxată. Cea mai mare teamă a mea este să nu mă rostogolesc peste copil în pat, de aia nu vreau să fie între noi, ci lângă noi”, a mai declarat Roxana Vancea, care a dezvăluit că a acumulat trei kilograme pe durata sarcinii.