Gravidă în 8 luni, Dana Rogoz a mers la medic, în plină pandemie de COVID-19. Cum evoluează sarcina. “Doamne, micuța mea, câte…”

Publicat: 03/04/2020 | 10:48

Dana Rogoz este însărcinată în luna a opta și urmează să devină mămică pentru a doua oară, în aprilie, când autoritățile susțin că va fi atins primul vârf al pandemiei de COVID-19. Zilele trecute, actrița a fost la clasicul control de rutină, pentru prima oară fără Radu Dragomir, accesul însoțitorilor în clinică fiind strict interzis în această perioadă.  

CITEȘTE ȘI: DANA ROGOZ, AJUTOR PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII ÎN CRIZA CORONAVIRUSULUI: ”ÎN FELUL ACESTA, SUSȚIN MESAJUL DE A RĂMÂNE ACASĂ ÎN SIGURANȚĂ”

Am revăzut-o pe fetița mea. Mă rog, doar i-am zărit puțin năsucul, apoi buzele, căci se ascundea întruna cu ambele mânuțe. Deși a fost primul consult la care nu a participat și Radu (n.r. soțul ei), deși eram stresată și foarte atentă la tot ce ating și cum să păstrez distanța între mine și ceilalți pe holul clinicii, firește că m-am bucurat de reîntâlnire și să aflu că sarcina evoluează bine în continuare”, a spus Dana Rogoz.

„După atâtea zile de autoizolare, m-am simțit puțin…”

Actrița respectă cu strictețe măsurile impuse de autorități și își petrece mare parte din timp în confortul propriei locuințe, alături de soțul ei, Radu Dragomir. Dana Rogoz recunoaște, însă, că îi lipsește timpul petrecut în aer liber și așteaptă cu nerăbdare ca pandemia de coronavirus să ia sfârșit.

VEZI ȘI: DANA ROGOZ, CU BURTICA DE GRAVIDUȚĂ LA VEDERE ȘI CU PLANURI MARI PENTRU BEBE2: ”AM DESCOPERIT CĂ…”

Și m-am bucurat inclusiv de drumul cu mașina dus-întors. Căci după atâtea zile de autoizolare, m-am simțit puțin ca băiatul din ‘Room’. M-am uitat la copaci, la clădirile pe lângă care treceam, la oameni… am mers mai încet, deși străzile erau aproape pustii. Doamne, micuța mea, câte o să am să îți povestesc despre ultimele mele săptămâni cu tine în burtică…”, a mai spus Dana Rogoz.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult