Grav accident în Vaslui! Doi oameni au murit, șase sunt răniți VIDEO
Un grav accident de circulație a avut loc marți, seara, în județul Vaslui, unde trei autoturisme au intrat în coliziune. S-a întâmplat pe DN 2F, în localitatea Puşcaşi.
Planul Roşu de intervenţie a fost dezactivat în jurul orei 18.14. ISU Vaslui a precizat, marţi, că în total au fost opt persoane implicate în accident.
”Şase victime, între care şi minorul în vârstă de 14 ani, au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, victimele prezentând multiple traumatisme”, a transmis ISU Vaslui.
”La faţa locului au intervenit şapte autospeciale: o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi modul pentru descarcerare, o ambulanţă TIM, două ambulanţe tip B2 (EPA), o autospecială de transport personal şi victime multiple (ATPVM) şi două ambulanţe tip B aparţinând SAJ Vaslui. Şapte persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare gravă.
În accident sunt implicate două autoturisme şi 7 persoane, dintre care două în stop cardiorespirator. A fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie al Judeţului Vaslui”, a declarant, imediat după accident, purtătorul de cuvânt al IŞJ Vaslui, Marius Stanciu.