Grav accident de circulație în Satu Mare. O femeie de 44 de ani a decedat în urma impactului violent
Un grav accident rutier a avut loc pe DN 19, între Carei și Petrești. Tragedia s-a petrecut azi-noapte, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Carei fiind solicitați să intervină la ora 04.15.
În urma accidentului, o persoană a rămas încarcerată, iar forțele de intervenție s-au deplasat la fața locului cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și 2 ambulanțe SMURD TIM – terapie intensivă mobilă – și EPA – echipaj de prim ajutor.
Din nefericire, victima – șoferul autoturismului -, o femeie în vârstă de 44 de ani, a fost găsită în stare de inconștiență. Echipajele medicale au început manevrele de resuscitare și au transportat-o la Centrul de Primiri Urgențe Carei, însă – în ciuda eforturilor – victima nu a răspuns. Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili toate circumstanțele care au dus la accidentul de circulație.
”În această dimineață, în jurul orei 03.50, o conducătoare auto, de 43 de ani, din comuna Sanislău, pe fondul oboselii a adormit, întrând în coliziune cu un cap de pod pe raza localității Carei. Din păcate, în urma impactului femeia a decedat. Aceasta se afla singură în autoturism”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Satu Mare, potrivit stirilekanald.ro.