Grav accident de circulație în Neamț. Doi morți, după ce o mașină s-a lovit de un cap de pod

Publicat: 30/09/2019 | 09:44
Grav accident de circulație în Neamț. Doi morți, după ce o mașină s-a lovit de un cap de pod

Un grav accident de circulație s-a produs în noaptea de duminică în județul Neamț. Două persoane au decedat, iar alte trei au fost rănite grav, informează ISU Neamț.

Potrivit informațiilor apărute în presa locală, accidentul a avut loc în jurul orei 22.30, pe un drum comunal din satul nemțean Butnărești. O mașină în care se aflau cinci persoane s-a lovit, violent, de un cap de pod, apoi s-a răsturnat într-un șanț. La fața locului au intervenit de urgență trei echipaje de pompieri, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere și o autospecială SMURD. Padagerii din mașină erau încarcerați atunci când au sosit echipajele au ajuns la locul accidentului.

Din nefericire, medicii n-au mai putut face nimic pentru a-i salva pe doi dintre ocupanții mașinii, aceștia fiind declarați morți. Se pare că victimele sunt chiar șoferul mașinii, dar și un pasager aflat pe bancheta din spate. Ceilalți trei pasageri au fost toți transportați la spital. În urma impactului, mașina a fost distrusă în proporție de 99%.

Nu se cunosc, deocamdată, circumstanțele care au dus la producerea acestui accident de circulație, iar ancheta desfășurată de polițiști este în desfășurare.