Golofca, asalt telefonic la acţionarii FC Botoşani: „Se simte tare nedreptăţit la FCSB şi vrea să vină înapoi!”

De: Cancan
Publicat: 07/11/2017 | 07:00

Fotbalistul de 27 de ani, care în vară l-a implorat pe patronul roş-albaştrilor să-l transfere la FCSB, înroşeşte acum telefoanele acţionarilor de la FC Botoşani, cerându-le acestora să-l scape de calvarul numit FCSB!

Atât preşedintele de onoare al echipei, Cornel Şfaiţer, cât şi finanţatorul revelaţiei, Valeriu Iftime au recunoscut că în ultimul timp au fost asaltaţi cu telefoane de Golofca, suceveanul efectiv implorându-i plângând să-l aducă înapoi la Botoşani.       

„Este clar că trebuie făcut ceva cât mai repede pentru Golofca. Băiatul ne-a sunat şi ne-a spus că se simte tare nedreptăţit şi că nu mai poate să stea să joace doar la Liga a 3-a. Ne-a întrebat dacă putem să facem ceva pentru el şi să îl aducem înapoi la Botoşani în această iarnă. Eu i-am spus că a greşit. El ştie foarte bine unde a greşit.  Nu pot să stau degeaba. O să încerc să îl ajut pe acest băiat deşi este fotbalistul Stelei. Eu am mare încredere în potenţialul lui Golofca. Cred că la Botoşani o să îşi revină. Am încredere ca antrenorul Costel Enache o să îl pună pe picioare”, a declarat Valeriu Iftime pentru Fanatik.

Cornel Şfaiţer a precizat însă că până în iarnă petru Golofca nu se poate face nimic.

Oficialii revelaţiie nu sunt însă dispuşi ca în cazul în care îl vor repatria pe Golofca să returneze vreun euro din cei 400.000 de euro încasaţi în vară de la Gigi Becali pentru cele 40% din procentele jucătorului, atât cât revin roş-albaştrilor.

 

Cristi P.