Fundasul Stelei, Pawel Golanski, a declarat pentru presa din Polonia ca oficialii din Ghencea au refuzat in aceasta iarna o oferta venita pentru el din Rusia, chiar daca nu i-au propus inca prelungirea contractului, scadent in vara.
„Au existat variante de transfer, una chiar din Rusia, dar clubul nu a acceptat oferta. Se plateau bani pentru mine chiar daca sunt in ultimele sase luni de contract. Voi continua in Romania, am un obiectiv important. Trebuie sa castigam campionatul, suntem intr-o postura favorabila si nu vrem sa ratam aceasta sansa. Inca nu mi s-a propus prelungirea contractului, dar poate vine presedintele cu o oferta”, a spus Golanski.