Gogoşu, localitatea din Mehedinţi unde doi soţi proaspăt divorţaţi s-au luptat pentru funcţia de primar. Cine a câştigat alegerile

Publicat: 10/06/2024 | 14:02
sursă foto: profimedia

Situație atipică la alegerile de duminică, 9 iunie 2024, în comuna Gogoșa din județul Mehedinți. Doi foști soți au candidat pentru postul de primar, cei doi divorțând în ură cu o lună. Cetățenii au avut de ales între Jean Rogoveanu (PSD) și fosta lui parteneră, Ileana – Codruța Rogoveanu – din partea PNL. 

Situație fără precedent într-o comună din România. Doi soți proaspăt divorțați s-au „războit” pentru putere și în afara casei. Codruța Rogoveanu – din partea PNL și Jean Rogoveanu – din partea PSD – au  candidat pentru funcția de primar în comuna Gogoșa. Cine a câștigat, de fapt, alegerile pentru primăria Gogoșa din județul Mehedinți.

Citește și: BIANCA DRĂGUȘANU I-A ”JONGLAT” PE FIREA, NICUȘOR DAN, PIEDONE, VANGHELIE ȘI ȘOȘOACĂ ȘI A SCOS… CEA MAI TARE CATERINCĂ ELECTORALĂ!

Doi foști soți proaspăt divorțați s-au luptat pentru scaunul de primar al comunei Gogoșa

Lupta pentru scaunul de primar al comunei Gogoșa din județul Mehedinți a fost una strânsă. Cei doi foști soți au devenit personajele principale ale unor alegeri atipice. Actualul primar, Jean Rogoveanu, a avut un adversar de temut. Fosta sa soție, Ileana-Codruța Rogoveanu. Cei doi sunt despărțiti de acum un an, însă actele de divorț au fost depuse în luna mai a acestui an, atunci când edilul declara public faptul că nu se aștepta ca fosta sa parteneră să se contreze cu el și în politică.

„Nu are ea caracter pentru a fi primar, ea e o fire mai recalcitrantă, mai repezită. M-am simțit trădat când am aflat faptele ei. A fost o perioadă foarte grea, dar acum nu am emoții. Sincer, n-am crezut că poate să aibă atâta nebunie, să vină să se contreze cu mine și la alegeri. Se contrează cu mine prin instanțe, prin astea, dar nu m-am gândit că vine și la alegeri. Deși ar fi trebuit să știe că șansele ei sunt foarte mici. Treaba ei! Din răzbunare sau răutate vrea să candideze, vrând să demonstreze nu știu ce”, declara Jean Rogoveanu pentru Digi 24.

Foștii soți Rogoveanu/ sursă foto: social media

În urma declarațiilor făcut de Jean Rogoveanu – în care își acuză fosta soție de răzbunare și trădare – Codruța Rogoveanu vine cu argumente și susține că tot ceea ce își dorește să facă este pentru binele comunității în care trăiește.

”Proasta administrație pe care o face la nivel de comună. A fi primar într-o comună de nivelul comunei Gogoșu, din județul Mehedinți, asta înseamnă că de dimineață, de la orele 08, până la orele 16, să-ți respecți în totalitate programul de muncă și, mai mult de atât, trebuie să fii prezent în comună tot timpul, nu doar în campania electorală, când se apropie alegerile”, a spus Codruța Rogoveanu.

Conform rezultatelor provizorii, actualul primar a câștigat detașat în fața fostei sale partenere un nou mandat de primar al localității Gogoșa – cu 71,4%, fiind votat de 859 de persoane. Contracadidata lui, Ileana-Codruța Rogoveanu a obținut un procent de 27,93% – fiind votată de 336 de persoane (dintr-un total de 3.272 de localnici înscriși pe lista alegerilor electorale), urmată de candidatul PMP, Ghoerghe Haneș – cu 0,67%.