Actorul Gogoașă a vorbit pe larg despre intervenția chirurgicală pe care a suferit-o în urmă cu o săptămână. Artistul a descoperit, la un control de rutină, că are o formațiune suspectă pe rinichi și are nevoie, urgentă, de intervenție chirurgicală.
La o săptămână după ce și-a lăsat viața în mâinile medicilor, Constantin Zamfirescu poate povesti întreaga experiență prin care a trecut.
„În prima zi de analize am constatat cu domnul doctor Dumitrache prezența suspectă a acestei formațiuni pe rinichiul drept. S-a confirmat la un al doilea examen și faptul că era o tumoră malignă, după ce am făcut un examen CT și în mai puțin de o săptămână și jumătate eram deja internat”, a povestit actorul.
După ce a aflat diagnosticul pus de medici, Constantin Zamfirescu și-a rugat fanii să-l ajute. Artistul urma să fie băgat în sala de operație, iar doctorii iau spus că are nevoie de sânge, pentru că-l așteaptă o intervenție dificilă.
Datorită profesionalismului de care medicii au dat dovadă, Gogoașă este în afara oricărui pericol și se află acasă, în recuperare. Artistul a vrut să le spună fanilor săi că această boală nu dă niciun semn, iar rezultatele ei pot fi grave.
Nu știu dacă v-am mai zis, este o formă parșivă de cancer care nu dă nici un semn și are se poate dezvolta până la etape foarte grave, până la T3, T4, știind că T4 este final și fără șanse. Eu am avut un T1 spre T2, acum sunt în recuperare”, a povestit Constantin Zamfirescu la un live pe pagina de Facebook a trupei Sabotorii.