Glenn Close, mereu in umbra lui Meryl Streep la Oscaruri! Rivale de-o viata
Actrita Meryl Streep, in varsta de 62 de ani, este principala favorita a premiilor Oscar de anul acesta, gratie rolului pe care l-a facut in pelicula „The Iron Lady”, unde o interpreteaza pe Margaret Thatcher, ex-premierul Marii Britanii. Cu toate acestea, Glenn Close, in varsta de 64 de ani, spera ca acesta sa fie anul ei si sa reuseasca sa o invinga pe eterna ei rivala, care in trecut i-a suflat celebra statueta. Glenn face un rol memorabil in pelicula „Albert Nobbs”, unde joaca rolul unui majordom barbat. „E greu de decis cine merita mai mult Oscarul, pentru ca ambele vedete dau masura talentului lor in rolurile pentru care au fost nominalizate. Indiferent cine va castiga, va fi pe merit, insa „un Oscar s-ar cuveni si make-up artistilor care s-au ocupat de transformarile lor spectaculoase pentru rol”, scrie presa internationala. Cea mai mare lovitura pentru Glenn a fost in 1983, cand ea a fost nominalizata la Oscar pentru interpretarea din pelicula „The World According to Garp”, dar statueta s-a dus la Meryl, pentru rolul din „Alegerea Sophiei”. In 1988, Meryl si Glenn au fost din nou rivale la Premiile Academiei Americane de Film. Meryl – pentru rolul din „Ironweed”, Glenn – pentru cel din „Atractie Fatala”. Ambele au fost invinse de Cher, cu rolul din filmul „Moonstruck”. In 1989, cele doua mari actrite au fost din nou rivale, Meryl fiind nominalizata pentru „A Cry in the Dark”, iar Glenn pentru „Legaturi Periculoase”. Castigatoare a fost, insa, Jodie Foster – cu rolul din „The Accused”.