Giuseppe Meazza, prima vedetă a fotbalului italian

Giuseppe Meazza a fost unul dintre primele staruri majore ale fotbalului mondial, fiind considerat de mulți drept cel mai mare jucător din istoria Italiei.

Născut pe 23 august 1910, Peppino, cum era alintat, a devenit un veritabil simbol al orașului Milano, unde a scris pagini de legendă atât pentru Inter cât și pentru AC Milan, astfel încât stadionul San Siro îi poartă numele cu cinste. Meazza a avut o carieră fabuloasă atât la nivelul echipelor de club cât și în naționala Italiei, alături de care a devenit de două ori campion mondial, în 1934 și 1938.

Un atacant de rasă, în ciuda înălțimii sale de doar 1,69 metri, Giuseppe Meazza a fost unul dintre primii jucători gratulați de exigenta presă de specialitate din Peninsulă cu apelativul „Il Genio” datorită calităților sale tehnice, eficienței în fața porților adverse și abilităților sale de creator. Meazza a înscris 33 de goluri în 53 de meciuri pentru squadra azzurra, fiind al doilea cel mai prolific marcator din istoria naționalei. Un veritabil bombardier, Peppino a marcat 216 goluri în Serie A, fiind pe locul al patrulea în ierarhia all-time, la egalitate cu Jose Altafini, iar în toate competițiile a avut 338 de reușite, performanță ce îl plasează pe poziția a patra de-a lungul timpului până în prezent.

Meazza încă mai deține recordul de goluri într-un sezon de debut în Serie A, 31, stabilit în 1929-1930. Cu un an înainte, când Serie A încă nu exista și campionatul Italiei era compus din două ligi, nordică și central-sudică, cu play-off-uri, Giuseppe Meazza marcase 38 de goluri în 29 de meciuri, la numai 18 ani.

Giuseppe Meazza a fost primul fotbalist italian cu o notorietate ce s-a extins la nivel mondial și primul care a avut sponsori personali. Cu un caracter flamboaiant și pe teren și în afara acestuia, Meazza era singurul membru al naționalei Italiei căruia i se permitea să fumeze. Înnebunit după mașinile luxoase, șampanie și femei, Peppino era recunoscut și pentru că de multe ori dormea la bordel în nopțile de dinaintea unui meci. Iubea tangoul și acest lucru îl ajuta să fie imprevizibil pe teren și să-i umilească pe fundașii adverși.

Giuseppe Meazza a debutat în naționala Italiei când avea doar 19 ani, pe 9 februarie 1930 într-un meci cu Elveția, în care a reușit o dublă, contribuind la succesul echipei sale cu 4-2, după ce a fost condusă cu 2-0.

Apogeul l-a atins la Cupa Mondială din 1934, găzduită chiar de Italia, unde a jucat în toate meciurile squadrei azzurra, care a cucerit titlul suprem după 2-1 în finala cu Cehoslovacia. Mai mult, Meazza, autor a două reușite la turneul final, a fost desemnat cel mai bun jucător al competiției. Patru ani mai târziu, în Franța, Peppino a fost căpitanul Italiei, care și-a apărat titlul mondial.

Peppino a cunoscut gustul succesului și la Inter, alături de care a cucerit de trei ori titlul de campion, în 1930, 1938 și 1940 și prima Cupă a Italiei din istoria clubului, în 1939. Totodată, a fost de trei ori golgeterul Cupei Mitropa, cunoscută și drept Cupa Europei Centrale, în care Inter a jucat și o finală, pierdută în 1933 în fața Austriei Viena.

O accidentare l-a scos din circuit în sezonul 1938-1939, iar în noiembrie 1940, Meazza ajungea la marea rivală a Interului, AC Milan. Peste nici două luni, Peppino era pentru prima dată adversar al nerazzurrilor. A plâns în vestiar înainte de meci, dar a marcat golul prin care Milan a obținut un egal, 2-2. La gruparea rossonerilor, a jucat până în 1942, când a plecat la Juventus. După doar un an la Bătrâna Doamnă, a mai jucat la Varese și la Atalanta, iar cântecul de lebădă l-a avut tot la Inter, unde a revenit în 1946 pentru un ultim sezon înainte de retragere.

Giuseppe Meazza a încetat din viaţă la 21 august 1979, cu două zile înainte de a împlini 69 de ani. În acel an, stadionul din Milano a început să-i poarte numele în semn de omagiu pentru unul dintre cei mai mari jucători din istoria Italiei.