Giulia Anghelescu a trecut printr-o depresie severă după ce a născut. “A fost groaznică partea cu…”
”Mie mi-a lipsit sentimentul acesta de «acasă» de-a lungul timpului. Mult timp, eu mergeam acasă doar ca să îmi schimb bagajele, ca la un hotel, şi mi-am dorit foarte tare o familie, o casă în care să ne simţim acasă şi copii! După ce am născut-o pe Antonia m-am luptat cu o depresie severă timp de câteva luni. A fost şi schimbarea destul de mare, de la petreceri, concerte şi drumuri prin ţară, la biberoane şi schimbat scutece. Pentru mine a fost groaznică partea cu alăptatul, nu am reuşit nici eu, nici ea. Ne-am chinuit una pe cealaltă timp de trei luni, după care cred că organismul a decis că e cazul să ne oprim”, a spus Giulia Anghelescu.
Artista a precizat că inclusiv kilogramele acumulate pe durata sarcinii au făcut-o să se simtă şi mai rău. ”Am trecut cu greu de depresie pentru că încă aveam peste 70 de kilograme, mă îmbrăcam cu hainele soţului şi nu înţelegeam cum alte colege de breaslă, care au născut în aceeaşi perioadă, erau deja la evenimente. N-am încăput în nicio rochie câteva luni, cred că acesta a fost unul dintre lucrurile care au declanşat depresia. Am citit foarte mult, am gătit mult, pentru că mă relaxează, şi a trebuit să stau să mă remontez, să mă adun şi, în cele din urmă, mi-am revenit”, a mai spus Giulia Anghelescu.