Giovani Becali si-a dat fiul in judecata. Varul lui Gigi vrea diminuarea pensiei alimentare
Impresarul si-a dat recent fiul in judecata si le cere magistratilor sa fie de acord sa plateasca mai putini bani. Deocamdata, nu s-a stabilit cand va fi primul termen de judecata, insa cu certitudine varul finantatorului Stelei nu va abandona lupta.
Atitudinea lui Becali fata de propriul fiu contrasteaza cu generozitatea despre care vorbeste in interviuri. In timp ce la televizor se lauda ca parcagiilor le da spagi grase, Becali este foarte “chibzuit” atunci cand vine vorba de copilul sau.
Executat silit
Nu numai Giovani Becali a apelat la justitie, ci si Aida Giurumescu, femeia care a afirmat de mai multe ori ca are un copil cu el. Ea se razboieste cu acesta in instanta de ani buni, iar recent a obtinut executarea silita a impresarului. Femeia vrea sa recupereze astfel 85.000 euro, suma care reprezinta pensia alimentara a copilului pentru mai multi ani.
CITESTE SI…Giovani Becali il avertizeaza pe Adrian Mutu
Poveste de dragoste
Aida Giurumescu a sustinut ca la inceputul anului 2000 a trait o frumoasa poveste de dragoste cu Becali si ca din iubirea lor s-a nascut Bernhard, un baiat care are acum 11 ani.. Impresarul a negat, insa, acest lucru si nu si-a recunoscut niciodata copilul.
Drept urmare, Aida Giurumescu l-a dat in judecata si in Austria, iar magistratii de acolo i-au dat castig de cauza si au stabilit ca Giovani trebuie sa-i plateasca lui Bernhard 85.000 de euro pensie alimentara retroactiva. In afara de cererea de diminuare a pensiei alimentare, Becali, care a refuzat sa faca testul de paternitate, a contestat executarea silita. (B.G.)