Giovani Becali s-a bucurat degeaba! Saptamana trecuta i s-a aprobat eliberarea conditionata, vineri i-au pus catusele

De: Cancan
Publicat: 20/11/2015 | 11:55

Fostul impresar a fost retinut joi seara de procurorii DNA si este acuzat ca a dat spaga ca sa scape de condamnarea in Dosarul Transferurilor. Alaturi de Giovani Becali a fost retinut si Victor, fratele sau, dar si o judecatoare.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 19 noiembrie 2015, a inculpatei TERCEANU GEANINA, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită. În cauză, procurorii au mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi faţă de inculpaţii:

BECALI IOAN şi BECALI VICTOR, impresari sportivi, la data faptei, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită. Totodată, procurorii anticorupţie au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspectul

BORCEA CRISTIAN, preşedinte executiv al Clubului de fotbal „Dinamo”, la data faptei, cu privire la săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şi probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 24 februarie 2009, inculpatei Terceanu Geanina, în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, i-a fost repartizat spre judecare un dosar penal cunoscut în spaţiul public sub numele de „Dosarul transferurilor de fotbalişti”, cauză în care inculpaţii Becali Ioan, Becali Victor şi Borcea Cristian, alături de alţi inculpaţi, fuseseră trimişi în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de înşelăciune şi de evaziune fiscală.
La data de 3 aprilie 2012, inculpata Terceanu Geanina a pronunţat în dosarul respectiv o hotărâre de achitare faţă de toţi inculpaţii trimişi în judecată şi pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina acestora, achitare pronunţată în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a din Codul de procedură penală din anul 1968 („fapta nu există”).

Giovani Becali a fost arestat saptamna trecuta, fiind acuzat ca a dat mita ca sa scape de pedeapsa in acest dosar

Din probele existente la dosarul cauzei a rezultat faptul că – pentru a pronunţa această soluţie de achitare – inculpata Terceanu Geanina a primit de la inculpaţii Becali Ioan, Becali Victor şi de la suspectul Borcea Cristian în mai multe tranşe, suma totală de 220.000 de euro, începând cu luna aprilie 2009 şi până în luna mai 2012.
Sumele de bani primite cu titlu de mită au fost remise magistratului de către cele trei persoane fie personal fie prin intermediar, în diferite locaţii din Bucureşti şi judeţule Ilfov şi Ialomiţa.

Victor Becali a fost condamnat in Dosarul Transferurilor la patru ani si opt luni

În cursul anului 2009, o parte din banii primiţi în modalitatea de mai sus au fost folosiţi de inculpata Terceanu Geanina la achiziţionarea unei locuinţe.
Ulterior, la data de 12 noiembrie 2012, hotărârea de achitare pronunţată de către inculpata Terceanu Geanina a fost desfiinţată printr-o decizie penală a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a Penală, instanţa de control judiciar pronunţând condamnarea inculpaţilor la pedepse privative de libertate.
Inculpaţilor Terceanu Geanina, Becali Ioan şi Becali Victor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentaţi la data de 20 noiembrie 2015, Curţii de Apel Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, arata DNA. (B.V.)