Zi importantă pentru Ioan Becali, cunoscut și sub numele de Giovani Becali! . Celebrul om de afaceri va fi pus în libertate în cursul acestei zile după ce judecătorii Tribunalului Ialomiţa au respins contestaţia DNA la prima decizia de liberare condiţionată. Decizia este definitivă şi vine la numai două luni după ce fostul impresar a fost condamnat la închisoare cu executare, în cazul mitei din Dosarul Transferurilor, potrivit Mediafax.
Citește și: Doi angajaţi SRI au fost sancţionaţi după ce IOAN BECALI a trecut prin filtrul de protocol
În 20 februarie, Victor Becali și Ioan Becali au primit câte 3 ani de închisoare cu executare. Astfel, contopind pedepsele, Victor Becali ajunge la 5 ani şi 8 luni, iar Ioan Becali la 7 ani şi 4 luni de închisoare. (). Pentru că fraţii Becali au beneficiat de eliberare condiţionată pentru condamnările din dosarul Transferurilor, acest beneficiu a fost anulat.