Gina Pistol și Smiley au fost la un pas de despărțire în 2018! Ce s-a întâmplat și cum a reacționat prezentatoarea Antena 1 după ce a aflat
Gina Pistol și Smiley trăiesc una dintre cele mai frumoase povești de dragoste. Și, mai mult decât atât, anul trecut au devenit, pentru prima oară, părinți, iar micuța Josephine le ocupă tot timpul. Dar, în urmă cu câțiva ani, înainte ca relația dintre prezentatoarea TV și artist să fie închegată, Smiley ar fi încercat marea cu degetul și la Ana Baniciu.
În anul 2018, CANCAN.RO vă arăta, în exclusivitate, o „bombă” din showbizul românesc: Smiley ar fi pendulat între relația cu Gina Pistol și o apropiere de artista Ana Baniciu. La momentul respectiv, a fost dezvăluită informația potrivit căreia la începutul relației cu Gina Pistol, Simley evita să iasă în public cu prezentatoarea de la “Asia Express” și să-și oficializeze relația și din cauza existenței în „peisaj” a Anei Baniciu.
Atunci, între cântăreț și deținătoarea celui mai sexy posterior din industria muzicală ar fi existat și un schimb de SMS-uri, petrecut aproape de Revelion. Totuși, artista ar fi știut de existența prezentatoarei TV de la Antena 1 în viața lui Smiley.
Citește și GINA PISTOL, PE „FĂRAȘ” LA ANTENA 1! IUBITA LUI SMILEY SEMNEAZĂ CU PRO TV?!
Iar, la momentul respectiv, ziarele notau că relația lui Smiley cu Gina Pistol ar fi fost în „pericol” de destrămare, având în vedere faptul că artistul ar fi plăcut-o și pe Ana Baniciu. Totuși, în ciuda acestor lucruri, Smiley și Gina Pistol au continuat să fie apropiați și, ulterior, chiar să formeze o familie. În perioada respectivă s-a spus că Smiley ar fi avut mai multe tentative de despărțire, însă, odată cu trecerea timpului, artistul de la Pro TV și vedeta Antenei 1 au reușit să își creeze o relație strânsă, bazată pe iubire, respect și sinceritate.
Ce reacție a avut Gina Pistol, după ce a aflat de presupusul schimb de SMS-uri dintre Smiley și Ana Baniciu
„Nu fi o persoană de c… azi”, era mesajul transmis de Gina Pistol, după ce Smiley și Ana Baniciu ar fi avut un schimb de SMS-uri în apropierea Revelionului. Iar acest lucru s-ar fi întâmplat chiar cu câteva zile înainte ca artistul și vedeta Antenei 1 să plece în vacanță. La momentul respectiv, și Ana Baniciu a scris un mesaj, ”Nu îmi pasă!”, în dreptul unei imagini în care apărea îmbrăcată sumar, arată romaniatv.net.
Smiley și Gina Pistol, o familie de vis
De-a lungul timpului Smiley și Gina Pistol au fost extrem de discreți cu relația lor și au ținut-o departe de ochii curioșilor și aceeași rețetă pare că o aplică și în cazul micuței Josephine. Deși cei doi postează în mediul online imagini cu ei, în diferite momente ale zilei, atât Gina Pistol, cât și Smiley preferă să nu dezvăluie chipul micuței.
Chiar dacă urmăritorii de pe rețelele de socializare sunt extrem de curioși de cum arată fetița lor, Josephine, cei doi preferă să nu „dezvăluie misterul” în acest moment. Mai mult decât atât, Gina Pistol a răspuns curiozității tuturor și a făcut câteva precizări pe această temă. Vedeta a mărturisit că, pentru moment, nu consideră că ar trebui să facă acest lucru.
Sursă foto: arhivă