Gina Pistol, părăsită după doar 3 zile. Momentele ținute la secret de vedetă și care s-au petrecut în primii săi ani de viață

Publicat: 16/06/2023 | 10:40
Gina Pistol / Sursă foto: captură video

În cadrul unui interviu realizat în urmă cu câțiva ani, bunica Ginei Pistol a povestit drama neștiută a vedetei de la Antena 1. Chiar dacă este mereu zâmbitoare în fața camerelor de filmat, soția lui Smiley ascunde o suferință secretă, pe care a înțeles-o târziu. Dumitrana, cea care a crescut-o de când era un bebeluș, a făcut publică o parte din povestea de viață a Ginei.

Primii ani din viața Ginei Pistol n-au fost deloc ușori. S-a născut în Roșiorii de Vede, Teleorman, și a ajuns, la doar 3 zile de viață, să fie abandonată de propria-i mamă. Femeia care a adus-o pe lume a lăsat-o în grija bunicii paterne, Dumitrana, în satul Trivale. Abia când avea vârsta de 5 ani și s-a născut și fratele său, Paul, mama sa a încercat să se apropie de ea. Timp de ani buni, prezentatoarea de la Chefi la cuțite a crezut că tatăl său, Emil Pistol, a fost cel care a lăsat-o, dar abia când a crescut a aflat adevărul.

„Când sunt mici, copiii nu înţeleg multe lucruri. Pe parcurs, Gina a aflat adevărul. Taică-său nu a lăsat-o niciodată, el şi-a iubit mereu copiii şi a avut grijă să nu le lipsească nimic.

Maică-sa, după ce a născut-o, la trei zile a lăsat-o la mine şi a plecat. Eu am crescut-o”, a declarat Dumitrana, bunica Ginei Pistol, potrivit libertatea.ro, în anul 2017.

(CITEȘTE ȘI: Părinții Ginei Pistol au ajuns la tribunal, iar vedeta a fost abandonată. „A fost agresivă cu mine!” Trauma nu s-a vindecat nici azi)

Cum a ajuns Gina Pistol să fie vedetă

Georgeta Pistol s-a născut pe data de 9 decembrie 1981, în Roșiorii de Vede, unde a absolvit Școala de Arte și Meserii. Odată cu trecerea anilor, a plecat din orașul natal, unde era vânzătoare la un magazin, și a ajuns în București, la un alt magazin. Acolo, blondina este remarcată de un client care îi propune să fie model. În anul 2000, ajunge pe coperta Playboy și își începe să fie văzută de o țară întreagă.

La 5 ani după  momentul apariției imaginilor destinate adulților, Gina Pistol ajunge să prezinte emisiunea Nu suntem blonde, de la Național TV. Ulterior, are apariții și alături de grupul Divertis, dar succesul real avea să vină în 2016, când a semnat cu Antena 1. Astfel, ajunge să fie prezentatoarea emisunilor Chefi la Cuțite și America Express. Ambele roluri i-au fost, deja, luate de Irina Fodor, în 2023, odată cu anunțarea retragerii Ginei din televiziune.

În urmă cu șase ani, prezentatoarea TV începe și o relație cu Andrei Tiberiu Maria, cunoscut de întreaga țară sub numele de Smiley. Cei doi ajung să formeze o adevărată familie și, în urmă cu aproape doi ani, să aibă și un copil, o fetiță pe nume Josephine. Astfel, povestea cu început trist a fetei din Roșiori, abandonată de mamă, se transformă într-un basm la oraș, momentul fiind marcat mai ales de nunta fastuoasă de pe malul lacului Snagov.

Smiley și Gina Pistol, în ziua nunții / Sursă foto: CANCAN.RO

Mama vedetei de la Antena 1 nu a venit să-și vadă fiica împlinită și fericită, dar tatăl său, Emil Pistol, i-a făcut o mare bucurie când a apărut la eveniment.

(PENTRU DETALII, CITEȘTE ȘI: Bărbatul care a făcut-o pe Gina Pistol să plângă în hohote, la propria nuntă! A părăsit-o, iar acum…)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult