Gina Pistol, momente dificile, după ce a rămas însărcinată. Vedeta nu a avut voie să se ridice din pat o lună

Publicat: 31/05/2022 | 10:28

Gina Pistol și Smiley formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz. Cei doi au încercat să îşi ţină relaţia departe de ochii curioşilor, însă într-un final au făcut totul public. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu sarcina vedetei. Aceştia nu au dorit să facă declaraţii despre acest subiect, însă informaţia a apărut în public. Recent, prezentatoarea TV a dezvăluit prin ce momente dificile a trecut în primele luni de sarcină.

Gina Pistol şi Smiley şi-au dorit ca anumite momente din viaţa lor să rămână departe de ochii curioşilor. Din nefericire, informaţia potrivit căreia, blondina este însărcinată a fost făcută publică, iar la scurt timp a devenit virală pe tot internetul.

Smiley a recunoscut în cadrul unui interviu faptul că atât lui, cât şi partenerei sale li s-au răpt nişte momente unice cu care nu se vor mai întâlni.

„Pe părinții noștri i-am anunțat, frații. Ideea e că începutul sarcinii nu a fost ușor și e superstiția, care nu e neapărat o superstiție, până în 3 luni să nu vorbești despre asta și noi am preferat să ținem lucrurile între noi doi și așteptam să trecem peste prima perioadă a sarcinii ca să putem să anunțăm și am fi vrut să împărtășim cu familiile noastre momentul ăsta, dar s-a gândit cineva că ar fi mai potrivit să anunțe așa…

(…) E foarte nasol, că îți răpesc niște momente unice, irepetabile, doar pentru a face niște click-uri”a spus Smiley într-un podcast.

Smiley și Gina Pistol, alături de fiica lor

Gina Pistol, momente dificile, după ce a rămas însărcinată

Gina Pistol îşi dorea de foarte mult timp să devină mamă, însă medicii nu îi dădeau prea mari speranţe. Vestea că visul său a devenit realitate a venit ca un şoc pentru blondină. Pe lângă bucurie, aceasta a venit şi cu câteva probleme, pentru că Gina Pistol a trăit o perioadă destul de delicată, iar în fiecare zi se trezea cu teama că poate pierde copilul.

Medicii care i-au monitorizat sarcina i-au interzis să se ridice din pat, iar timp de o lună a fost nevoită să aibă foarte mare grijă, mai ales în ceea ce priveşte efortul.

„În condițiile în care eu eram într-o perioadă extrem de grea. O lună de zile am stat la pat, riscam să pierd sarcina și cum să ne anunțăm părinții când nu știam pe ce drum suntem. 

(…) Ținând cont că medicii mi-au zis că am 0,01 șanse sa rămân gravidă. Știința se bătea cap în cap cu… Nici când eram însărcinată nu mi venea sa cred ca sunt.

(…) O lună întreagă am stat doar în pat. Aveam voie să mă ridic din pat doar ca să mă duc la baie. Nici o sticlă cu apă nu aveam voie să ridic. Mă mai ridicam și ca să mă rog, iar asta m-a ajutat mult”a spus Gina Pistol.

VEZI ŞI: GINA PISTOL ȘI SMILEY, FOTOGRAFIE RARĂ CU FETIȚA LOR! UNDE AU MERS CEI TREI, DUPĂ FINALA ROMÂNII AU TALENT

„Sarcina Ginei si copilul nostru e o minune, e un dar de la Dumnezeu, altfel nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat. Noi am primit tot momentul si toată povestea asta si am tratat fiecare moment si cu bune si cu rele fix cu mare bucurie, chiar dacă am trecut prin momente de panică, nervi, supărări, le-am primit fix cu bucurie”, a completat şi Smiley.

 

sursă foto: instagram