Gina Pistol, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu prezintă noul sezon “Asia Express”

De: Cancan
Publicat: 11/10/2018 | 12:34

Noul sezon “Asia Express”, cel mai dur show de aventură difuzat în România, vine cu şi mai multe surprize pentru telespectatori. Ginei Pistol i se vor alătura Liviu Vărciu şi Andrei Ştefănescu, care se transformă de această dată din concurenţi în co-prezentatori. Cei doi vor străbate Sri Lanka şi India pentru a le povesti celor de acasă despre ineditul şi spectaculozitatea acestor locuri. De asemenea, ei sunt cei care vor explica ce presupun misiunile pe care concurenţii le au de îndeplinit şi ce au ele special.

Gina Pistol, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu prezintă noul sezon “Asia Express”

“Ne-a plăcut mult prima data, aşa că am zis să repetăm experienţa. Sincer, vrem să îi vedem pe concurenţi, să stăm şi noi pe margine şi să ne uităm la ei, cred că sunt sechelele cu care am rămas după primul sezon”, spune glumind Andrei.

“Când m-am întors, am zis că nu mai plec în Asia nici măcar în vacanţă. Sper să nu zic la fel şi când mă întorc din India. De data asta, chiar dacă tot aud de trezitul la 4-5 dimineaţa, sper că ne va fi ceva mai bine. Sunt foarte curios de ce vom descoperi acolo, mai ales că rolul nostru este să cercetăm oamenii şi locurile”, a declarat Liviu Vârciu.

Gina Pistol are experienţa primului sezon, însă noul traseu, Sri Lanka şi India vor fi o adevărată provocare.

“«Asia Express» e o super experienţă. Ştiu că mă aşteaptă o perioadă grea, pentru că ritmul este unul extrem de alert, suntem mereu în urma concurenţilor, mereu contracronometru, dar sunt sigură ca va fi foarte interesant şi de această dată şi adrenalina va urca din nou la cote maxime. Sri Lanka şi în mod special India sunt destinaţii destul de …complicate, dar abia aştept să le descopăr. Vă vom ţine la curent cu tot ce se întâmplă, cu locurile în care ajungem, aşa că reţelele sociale vor fi luate cu asalt !”, a povestit Gina Pistol.