E oficial! Gina Pistol este însărcinată, iar vestea a adus și mai multă fericire și iubire în povestea pe care o trăiește alături de cântărețul Smiley. Cei doi viitori părinți și-au dorit să păstreze secretul mai multă vreme, însă, câțiva apropiați i-au dat de gol. În primele poze cu burtica de gravidă, prezentatoarea TV radiază de bucuria minunii pe care o trăiește în această perioadă.
În vârstă de 38 de ani, Gina Pistol este însărcinată cu Smiley, care este mai mic decât ea cu un an. Andrei Tiberiu Maria, așa cum este numele din buletin al artistului, a fost extrem de emoționat când iubita lui i-a dat vestea că au fost binecuvântați cu un copil.
“Ginuta ar fi gravidă în câteva săptămâni, ar fi în primul trimestru de sarcină. Acest secret îl știu doar câțiva apropiați, foarte puțini la număr. Momentan nu ar vrea să dezvăluie nimic cei doi, nici lor nu le vine să creadă, sunt extrem de emoționați. Ei sunt împreună de câțiva ani și n-au prea vorbit despre povestea lor de iubire, cu atât mai puțin despre emoțiile, bucuriile, sau viața lor privată. Perioada de izolare i-a apropiat foarte tare, au petrecut mai mult timp împreună, și probabil au decis să facă lucruri mărețe împreună, chiar și o familie. În anturajul lor, extrem de restrâns, se vorbește acum despre această sarcină”, au declarat câțiva apropiați ai cuplului pentru publicația Ciao.ro.
Minunea pe care Gina Pistol o poartă în pântece va veni pe lume peste șapte luni, astfel că, după cum puteți vedea în galeria foto a articolului, burtica ei este foarte mică. Iar în cele mai recente poze, vedeta Antenei 1 poartă un hanorac pentru că și-a dorit să nu se afle că este însărcinată.
Vezi și: Imagini super-rare cu Smiley când o sărută pe Gina Pistol Au ieșit împreună la terasă, apoi…
“Ne respectăm foarte mult unul pe celălalt şi nevoile celuilalt. Cumva, eu şi Andrei ne-am găsit unul pe altul, pentru că îi înţeleg şi respect programul şi nu sunt genul de iubită cicălitoare, care să-i reproşeze că a stat prea mult la studio. Dacă petrece mai mult timp acolo decât mi-aş dori eu, mă duc şi eu la studio şi stau cu gaşca de acolo. E foarte interesant să vezi cum se naşte muzica!”, a mărturisit într-un interviu oferit recent Gina Pistol.