Gina Pistol, apel sfâșietor la puțin timp după ce s-a aflat că este însărcinată: “Ea este Izabela și are nevoie de ajutorul nostru”
Gina Pistol a făcut un apel sfâșietor la puțin timp după ce s-a aflat că este însărcinată. Fanii prezentatoarei, dar și apropiații au răspuns imediat ce au citit mesajul său în care cerea ajutor pentru o tânără de 19 ani, care a fost diagnosticată cu o boală rară și mortală. Viitoarea mămică și Smiley își vor cunoaște primul copil în martie 2021.
Vezi și: Imagini super-rare cu Smiley când o sărută pe Gina Pistol Au ieșit împreună la terasă, apoi…
Gina Pistol, strigăt de ajutor la puțin timp după ce s-a aflat că este însărcinată
Însărcinată în primul trimestru, Gina Pistol a aflat de curând povestea tristă a unei tinere din Pitești care se luptă pentru propria viață. Izabela Iordache a fost diagnosticată cu o boală extrem de rară: cordom de clivus – o tumoră canceroasă ce apare la baza craniului.
“Mai presus de orice sunt o luptătoare, iar suferința pe care am îndurat-o este de neimaginat. (…). Nu m-am plâns, dar lupta mea pentru vindecare nu s-a încheiat deoarece mai avem de parcurs un drum foarte lung. Pentru o vindecare completă, trebuie să ajung în Elveția, la Institutul «Paul Scherrer»”, a povestit Izabela Iordache pentru salveazaoinima.ro.
Pentru tratamentele care urmează, tânăra de 19 ani are nevoie de 15.000 de euro, bani de care nu dispune pentru că, înainte să plece să fie tratată în străinătate, ea a fost internată și operată la Spitalul Monza din București, unde a cheltuit 7.500 de euro. Gina Pistol a fost impresionată de povestea Izabelei Iordache și a lansat un apel către oameni, pe care i-a rugat să facă donații pentru salvarea fetei.
Citește și: A fost sau nu cerută în căsătorie de Smiley? Gina Pistol a deslușit misterul
“Ea este Izabela. Are 19 ani… și mare nevoie de ajutorul nostru. Află povestea ei (…). Hope (n.r.: speranță)”, a scris Gina Pistol într-o postare urcată pe Instagram Stories, după cum puteți vedea în galeria foto a articolului.
Donații pentru Izabela Iordache se pot face:
Denumire entitate: Asociatia “SALVEAZA O INIMA”
Cod de inregistrare fiscala: 31015982
Cont (IBAN) bancar:
Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX
Cont Euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001
CONT USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001
COD SWIFT: BTRLRO22
COD BIC: BTRL
Banca Transilvania Botoșani
Vă rugăm să specificați numele de familie – Izabela Iordache!