Gina Pistol este cu adevărat pata de culoare, dar şi de sex-appeal în emisiunea Chef la Cuţite, având mereu grijă să transforme atmosfera într-una... picantă, atât prin apariţiile în rochiţe sexy, cât şi prin schimburile savuroase de replici pe care le are în fiecare ediţie cu Chef Cătălin Scărlătescu!
După ce a redevenit o femeie liberă, Gina stârneşte şi mai multe pasiuni, iar Scărlătescu se află adesea în preajma prezentatoarei TV, având grijă să o întărâte cu glume, spre deliciul celor din platou. Însă, de data aceasta, Gina Pistol a fost cea care i-a… copt-o lui Scărlătescu, anunţând condiţia esenţială pe care acesta trebuie să o respecte pentru ca blondina să-i devină soţie: „Dacă ajungi la 90 de kilograme, am rochia de mireasă în maşină!”. Cătălin nu a rămas indiferent şi i-a dat replica: „Ai grijă ce-ţi doreşti, Gina!„. În jocul celor doi au intrat şi colegii lui Scărlătescu, Chef Bontea şi Chef Dumitrescu: „Cătălin, rochia e pentru tine, să mergi să o probezi. Noi tot încercăm să te însurăm, o să încercăm şi sezonul următor dacă nu reuşim acum!”, au comentat cei doi.