Gina Matache a depus armele! L-a acceptat pe Radu Siffredi și a iertat-o pe fiica sa: „Ușa mea le va fi mereu deschisă”

Publicat: 20/05/2023 | 14:39

Gina Matache a capitulat în războiul cu Radu Siffredi. Spre surprindere tuturor, după ce s-a opus vehement relației dintre fiica sa și noul partener, acum a decis să îi acorde o șansă bărbatului și să o lase pe Oana să își trăiască povestea de dragoste așa cum crede. Artista a hotărât să nu se mai amestece în viața fiicei sale și să îi dea credit.

Recent, Gina Matache a surprins pe toată lumea. După ce a purtat un război dur cu Radu Siffredi, în care l-a denigrat în mod public și a încercat să îl îndepărteze de lângă Oana, femeia a decis că este momentul să fluture steagul alb. Se pare că în cele din urmă a acceptat noua relație a fiicei sale și a decis să nu se mai amestece.

Însă, chiar dacă supărarea i-a trecut și i-a dat undă verde Oanei, Gina Matache nu poate spune că îl simpatizează prea mult pe Radu Siffredi. Îl tolerează, dar nu îl vede ca pe un membru al familiei și nu s-ar supăra prea tare dacă acesta ar dispărea din peisaj.

„Am decis să nu mă mai bag în nimic. Nu pot fi supărată pe copilul meu pentru totdeauna. Dincolo de ceartă lumea trebuie să știe că e copilul meu. Și oricine e părinte, știe foarte bine că supărarea vine și pleacă, nu poate exista pe termen lung! Nu vreau să intru cu bocancii în viața copilului meu, oricare ar fi el! Să-și trăiască fiecare viața, așa cum crede el că e mai bine pentru el!”, a declarat Gina Matache, potrivit playtech.ro.

(CITEȘTE ȘI: OANA MATACHE ȘI MAMA EI, DUELUL REPLICILOR PE INSTAGRAM! MĂRUL DISCORDIEI: RADU SIFFREDI! ”MAMELE LOR CE PĂRERE AU?!”)

Gina Matache: „Iau vremurile așa cum vin”

Faptul că Gina Matache i-a criticat atât de dur partenerul în spațiul public a îndepărtat-o pe Oana de mama sa pentru o perioadă. Cele două au avut confruntări destul de dure, însă lucrurile au revenit la normal. Deși nu a fost cucerită de Radu Siffredi, femeia a înțeles că indiferent ce ar face nu se poate opune voinței fiicei sale. Așa că a ales să îngroape securea războiului, să accepte situația și să își susțină necondiționat copilul.

„Fetele mele știu că atunci când vor avea probleme sau vor avea nevoie de ajutorul părinților lor, ușa mea le va fi mereu deschisă. Așa că, atunci când va fi cazul, voi fi pregătită să le ajut!

Nu sunt numai zile senine în viața omului. Dacă totul ar fi roz, cine știe, poate am ajunge tot la concluzia că nici așa nu e bine. Așa că am decis să iau vremurile așa cum vin. Cum o vrea Dumnezeu, așa să fie! Momentan, sunt bine!”, a mai spus Gina Matache.

(VEZI ȘI: NIMENI NU SE AȘTEPTA LA ASTA! CE A FĂCUT GINA MATACHE DUPĂ CE A POSTAT O FILMARE ÎN CARE RADU SIFFREDI ÎL ÎNJURĂ PE UNUL DINTRE NEPOȚII SĂI)

Gina Matache regretă scandalul pe care l-a creat

Divorțul fiicei sale și intrarea lui Radu Siffredi în viața Oanei au făcut-o pe Gina Matache să explodeze. Artista și-a strigat nemulțumirea în mediul online într-un mod vehement și a aruncat cu jigniri. Prin toate aceste lucruri a încercat să o facă pe mezina familiei să realizeze că nu și-a ales partenerul potrivit, însă acum a înțeles că strategia sa a fost una greșită.

Gina Matache pare că a învățat din greșeli. A declarat că în eventualitatea unei situații similare nu are mai proceda așa cum a făcut-o și ca va încerca să rezolve lucrurile într-un mod mult mai diplomat.

„Dacă nu-mi place compania anumitor persoane, voi încerca să rezolv chestiunea în alt mod. Nu asta este ceea ce contează, ci faptul că copiii au viețile lor, pe care doar ei le trăiesc așa cum vor înțelege ei că e mai bine pentru fiecare! În rest, trebuie să știți că sunt la fel de mândră de fiecare dintre fetele mele! Fără niciun fel de deosebire!”, a mai declarat Gina Matache.